Preşedintele slovac Peter Pellegrini anunță că țara sa nu va boicota președinția ungară a Consiliului UE

Slovacia nu se va alătura niciunei tentative sau acţiuni vizând boicotarea preşedinţiei ungare a Consiliului UE, a declarat joi, la Budapesta, preşedintele slovac Peter Pellegrini (foto stânga), transmite TASR, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 18 iul. 2024, 16:32
Preşedintele slovac Peter Pellegrini anunță că țara sa nu va boicota președinția ungară a Consiliului UE

Pellegrini a afirmat, într-o conferinţă de presă cu omologul său ungar Tamas Sulyok (foto dreapta), că reprezentanţii Guvernului slovac vor participa la şi vor susţine toate activităţile preşedinţiei ungare.

Preşedintele slovac a adăugat că nu crede că cineva ar trebui pedepsit pentru iniţierea unui dialog.

Pe de altă parte, el a mulţumit Ungariei pentru promisiunea de a-şi prelungi asistenţa pentru apărarea spaţiului aerian al Slovaciei până la finalul lui 2025.

„Sunt foarte mulţumit că săptămâna viitoare vom putea să salutăm în Slovacia primele două avioane F-16 care vor lua treptat controlul spaţiului nostru aerian, dar până la sfârşitul lui 2025 vom fi încă dependenţi de ajutorul Ungariei. Şi vă mulţumesc foarte mult pentru acest ajutor, în numele cetăţenilor Slovaciei”, i-a spus Pellegrini omologului său.

El a arătat că Slovacia nu dispune acum nici de mijloace de apărare antiaeriană, nici de aviaţie militară proprie, întrucât guvernul precedent a cedat avioane de luptă MiG-29 şi sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei, fără compensaţie adecvată.

Referitor la preşedinţia ungară în exerciţiu a Consiliului UE, Sulyok a spus că i-a solicitat sprijin lui Pellegrini pentru rolul Ungariei de ‘mediator onest’ în probleme precum stoparea migraţiei ilegale, întărirea politicii de apărare a UE, politica agricolă cu accent pe fermieri, şi ‘soluţii reale’ la provocările demografice.

Preşedintele ungar a mai declarat că cele două state au o abordare identică în ce priveşte politica de extindere a UE, chemând la accelerarea procesului de aderare a ţărilor din Balcanii de Vest.

Sursa foto: Facebook.com/sulyok.tamas.official

Te-ar mai putea interesa și
Seceta intensă din Franța afectează pespectivele producției de vin
Seceta intensă din Franța afectează pespectivele producției de vin
Vara fierbinte din Franţa a oprit creşterea strugurilor în regiuni ca Champagne, Bordeaux şi Burgundia, ceea ce ar putea avea ca efect o producţie mai redusă şi o recoltare timpurie, au......
Parisul va restitui Siriei active în valoare de 50 de milioane de euro, pe care le-a blocat în timpul regimului lui Bashar al-Assad
Parisul va restitui Siriei active în valoare de 50 de milioane de euro, pe care le-a blocat în timpul regimului lui Bashar ...
Franţa va restitui Siriei active în valoare de peste 50 de milioane de euro legate de regimul fostului preşedinte Bashar ...
Adrian Negrescu: PNRR reprezintă un eșec major din punct de vedere instituțional. În joc mai sunt 8,7 miliarde de euro, pe care riscăm să-i pierdem definitiv din cauza indolenţei
Adrian Negrescu: PNRR reprezintă un eșec major din punct de vedere instituțional. În joc mai sunt 8,7 miliarde de euro, ...
România mai are la dispoziţie puţin peste o lună pentru a îndeplini condiţiile necesare accesării ultimelor fonduri ...
Premieră în România: contract de energie special pentru prosumatori, cu plata energiei injectate după fiecare lună. Prețul este cel din piața spot de la momenul injecției sau consumului
Premieră în România: contract de energie special pentru prosumatori, cu plata energiei injectate după fiecare lună. ...
PPC Energie, unul dintre marii furnizori de energie electrică pentru clienții casnici a lansat recent o ofertă specială ...