Bodu: Turcia a început negocierile cu UE acum 30 de ani; scenariul se poate repeta cu Republica Moldova

Turcia a început negocierile de aderare la UE în urmă cu peste 30 de ani, iar acest scenariu e posibil să se repete şi în cazul Republicii Moldova şi Ucrainei, ceea ce ar duce la o creştere a euroscepticismului, Rusia putând specula acest lucru, a declarat, duminică, Sebastian Bodu.
Economica.net - D, 23 mart. 2014, 14:37
Bodu: Turcia a început negocierile cu UE acum 30 de ani; scenariul se poate repeta cu Republica Moldova

„Integrarea Ucrainei va fi un proces de foarte lungă durată, probabil similar cu cel al Turciei. Dacă integrarea Ucrainei nu va avea loc din motive de implementare a acquis-ului comunitar, care, ştim cu toţii, a durat mult în cazul nostru, oare cât o să dureze în cadrul Ucrainei? Cred că, dacă Ucraina nu va vedea într-un timp rezonabil o şansă reală de a se integra în UE – iar eu sunt sceptic în această privinţă – acest lucru va determina o creştere a sentimentului de euroscepticism în rândul ucrainenilor, care e posibil să fie speculat de Rusia „, a declarat Sebastian Bodu pentru MEDIAFAX.

În ceea ce priveşte Republica Moldova, „având în vedere că are o populaţie de 40% rusofonă şi un scor electoral mare încă al Partidului Comuniştilor, cred că situaţiile pot fi similare”, a mai spus europarlamentarul român.

El a mai atras atenţia că în Republica Moldova şi în Ucraina se face o confuzie între acordurile de asociere şi aderarea propriu-zisă.

„Acordurile de asociere se vor semna, numai că acestea nu înseamnă integrare şi poate că atât în Ucraina cât şi în R. Moldova se face o mare confuzie între Acordul de Asociere şi aderarea propriu-zisă. Turcia a început negocierile de aderare acum 30 şi ceva de ani, şi n-a aderat şi nici nu sunt semne că va adera prea curând. E posibil ca acelaşi scenariu să se repete în cazul Ucrainei şi Republicii Moldova, numai că Turcia nu are ca vecin Rusia”, a mai spus Bodu.

Referitor la actuala situaţie provocată de Rusia în urma anexării Crimeei, europarlamentarul consideră că toată lumea va pierde din punct de vedere economic. „Deja am început un război rece cu efecte economice din care pierdem cu toţii. Este ultimul lucru pe care orice stat participant la nişte relaţii economice bazate pe integrare bancară, comercială şi-l doreşte. Retragerile de capitaluri, îngheţările de conturi, retragerile de investiţii au efecte perdante pentru toată lumea”, a subliniat el.

Te-ar mai putea interesa și
Călătorii mai scumpe cu metroul. Metrorex cere creșterea prețurilor de la 1 mai, cât va costa cartela cu 2 și 10 călătorii și abonamentele
Călătorii mai scumpe cu metroul. Metrorex cere creșterea prețurilor de la 1 mai, cât va costa cartela cu 2 și 10 călătorii ...
Metrorex propune ajustarea tarifelor de călătorie cu metroul cu circa 40%, începând cu data de 1 mai 2026, preţul unei călătorii urmând să crească de 5 lei la 7 lei, conform unui proiect de......
Montaj panouri fotovoltaice București: ce trebuie să știi înainte să alegi o firmă
Montaj panouri fotovoltaice București: ce trebuie să știi înainte să alegi o firmă
Bucureștiul și zona metropolitană Ilfov concentrează una dintre cele mai mari cereri de sisteme fotovoltaice din România. ...
Ministerul Finanțelor scoate la vânzare în aprilie o ediție nouă de titluri de stat Fidelis, în lei și euro, cu dobânzi foarte atractive
Ministerul Finanțelor scoate la vânzare în aprilie o ediție nouă de titluri de stat Fidelis, în lei și euro, cu dobânzi ...
Noua ediţie Fidelis, ce se va desfăşura în perioada 14 - 21 aprilie 2026, vine cu randamente crescute şi dobânzi de ...
Criză Germania – Numărul liber profesioniştilor a crescut în Germania pe fondul problemelor din economie
Criză Germania – Numărul liber profesioniştilor a crescut în Germania pe fondul problemelor din economie
Numărul persoanelor care lucrează în regim liber profesionist în Germania a crescut cu 18%, ajungând la aproximativ ...