5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 01.04.2014

Top Brands Distribution a intrat în insolvenţă, România a ajuns pe locul întâi în lume la creşterea producţiei de maşini în 2013, şantierul naval de la Drobeta Turnu Severin a terminat construcţia unei nave de transport de produse chimice şi o va lansa la apă cu destinaţia Rotterdam şi despre disputele pe Legea terenurilor agricole. Citeşte pe larg revista presei din 1 aprilie 2014
Economica.net - mar, 01 apr. 2014, 04:40
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 01.04.2014

ZF: România a ajuns pe locul întâi în lume la creşterea producţiei de maşini în 2013. Anul trecut producţia locală de autovehicule a crescut cu aproape 22% comparativ cu anul precedent, la circa 411.000 de maşini, depăşind ţări precum Austria (20%) sau China (15%), potrivit datelor Orga­ni­zaţiei Internaţionale a Constructorilor de Automobile (OICA).

ZF: Top Brands Distribution a intrat în insolvenţă. „Căutăm clienţi noi, dar nu excludem falimentul“.  Distribuitorul de bunuri de larg consum Top Brands Distribution, companie care în 2011 avea afaceri de peste 100 de milioane de euro şi era numărul doi de pe piaţa de profil, a intrat în insolvenţă la propria cerere după ce a rămas fără singurul client, producătorul de ţigări Philip Morris. „Am decis să nu mai prelungim contractul cu Philip Morris, care în ultimii ani ajunsese singurul nostru client. Nu ştim încă direcţia viitoare de business, ştim doar că vrem să continuăm, astfel că vom căuta clienţi noi. Dacă nu găsim, nu excludem nici posibilitatea falimentului“, a declarat pentru ZF Wael el Ghadban, şeful companiei.

Adevărul: Şantierul naval Severnav a terminat construcţia unei nave de transport de produse chimice şi o va lansa la apă cu destinaţia Rotterdam. Corpul navei va fi lansat la apă miercuri, 2 aprilie, iar ultimele lucrări se vor desfăşura la cheiul de armare din şantierul Severnav. Dupa finalizarea acestora, corpul va fi pregatit pentru transport, plecarea din şantier fiind programată în perioada 10-15 aprilie. Nava va pleca către Olanda, pe traseul Constanta – Bosfor – Dardanele – Gibraltar – Golf Biacaya – Canalul Manecii – Hook of Holland, urmând să ajungă la Rotterdam spre mijlocul lunii mai.

Bursa: Vânzarea creditelor neperformante – o afacere de 10 miliarde de euro. Băncile şi-au vândut, în ultimii ani, portofolii importante de credite neperformante către firmele de recuperare a creanţelor, în vederea eliberării de provizioane, care atârnă greu asupra rezultatelor financiare ale acestora. Luna trecută, Volksbank a anunţat că intenţionează să vândă împrumuturi cu probleme în valoare de 490 milioane euro, iar, în decembrie, Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, declara Comisiei de buget-finanţe din Senat, în cadrul audierilor privind creditul acordat Ioanei Băsescu, că, în ţara noastră, la nivelul sistemului bancar, au avut loc vânzări de portofolii de credite neperformante de peste 10,3 miliarde de lei.

Hotnews: DOCUMENT Strategia romaneasca a fondurilor UE 2014-2020, transmisa la Bruxelles: Guvernul promite Master Plan pe transport pana in 31 iulie si il lasa pe Dragnea in banii Agriculturii. Guvernul se angajeaza in fata Comisiei Europene ca va realiza Master Planul pentru proiectele de transport pana in 31 iulie, potrivit propunerii oficiale de Acord de parteneriat pentru absorbtia fondurilor europene 2014-2020 transmise luni la Bruxelles. Ministerul Dezvoltarii Regionale, condus de vicepremierul PSD Liviu Dragnea va interveni puternic in absorbtia fondurilor europene pentru dezvoltare rurala, gestionate de Ministerul Agriculturii, condus de vicepremierul PC Daniel Constantin, conform noii strategii transmise de Executiv la Comisia Europeana.

EVZ: Dispute pe Legea terenurilor agricole. Notarii vor cadastru odată cu anunțul de vânzare. Discuții la Ministerul Agriculturii. Un corp de tehnocrați format din notari și reprezentanți ai mai multor ministere au cerut, ieri, amânarea aplicării legii vânzării terenurilor agricole și modificarea actului normativ. Notarii, dar și reprezentanți ai Ministerelor Dezvoltării, Apărării și Culturii s-au întâlnit, ieri, cu specialiștii din Ministerul Agriculturii, pentru a discuta despre legea privind vânzarea terenurilor agricole, care va intra în vigoare la jumătate lunii aprilie. Tehnocrații au susținut că noua reglementare nu poate fi aplicată și au cerut amânarea intrării ei în vigoare, pe motiv că ar duce la parafarea unor contracte de vânzare-cumpărare care ar putea fi ușor anulate. Motivul: vânzarea terenurilor agricole se face cu drept de preemțiune, care se stabilește fără cadastru.

Te-ar mai putea interesa și
Germania pune filialele Rosneft sub administrare specială, pentru a controla activele companiei din ţară
Germania pune filialele Rosneft sub administrare specială, pentru a controla activele companiei din ţară
Guvernul german a plasat filialele din Germania ale grupului rus Rosneft sub administrare fiduciara, a anunţat sâmbătă Ministerul Economiei, într-un nou pas prin care Berlinul urmăreşte să......
Potențial de 1,3  miliarde de euro pentru România: comunitățile de energie intră în etapa de aplicare, finanțarea a fost deschisă. Valea Jiului, posibil primul proiect-pilot național
Potențial de 1,3  miliarde de euro pentru România: comunitățile de energie intră în etapa de aplicare, finanțarea ...
România se află într-un moment decisiv pentru dezvoltarea comunităților de energie. Cadrul legislativ este adoptat, ...
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei a murit, a anunțat Trump
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei a murit, a anunțat Trump
Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a murit, confirmă președintele Statelor Unite, Donald Trump, într-o ...
Semiluna Roşie iraniană: 201 morţi şi 747 răniţi în urma atacurilor israeliene şi americane; 24 de provincii afectate
Semiluna Roşie iraniană: 201 morţi şi 747 răniţi în urma atacurilor israeliene şi americane; 24 de provincii afectate
Semiluna Roşie iraniană a anunţat sâmbătă seara că până la ora pâna la ora 20:45 locală (17:15 GMT) a înregistrat ...