Fostul patron al ENI, condamnat la trei ani închisoare cu executare, pentru degradarea mediului înconjurător

Fostul patron (2002-2005) al companiei italiene furnizoare de electricitate ENEL, Paolo Scaroni, aflat în prezent la conducerea grupului petrolier şi gazier ENI, a fost condamnat luni la trei ani închisoare cu executare pentru pagube provocate mediului înconjurător, informează AFP, citând presa italiană.
Economica.net - mar, 01 apr. 2014, 05:01
Fostul patron al ENI, condamnat la trei ani închisoare cu executare, pentru degradarea mediului înconjurător

Tribunalul din Rovigo (nord-est) a adăugat pedepsei interdicţia de a ocupa funcţii publice pe o perioadă de cinci ani.

De asemenea, el va trebui să achite 430.000 de euro daune şi interese părţilor civile, împreună cu alt ex-patron al ENEL (1996-2002), Franco Tato, condamnat şi el la trei ani închisoare.

Actualul administrator delegat al ENEL, Fulvio Conti, a fost eliberat.

Într-o declaraţie pentru presă, Scaroni, care s-a declarat ‘complet străin de această afacere’, a anunţat că va contesta sentinţa în apel.

‘Sunt stupefiat de această decizie. Aşa cum a demonstrat apărarea în timpul procesului, centrala ENEL din Porto Tolle a respectat întotdeauna normele de securitate în vigoare şi în special în vremea faptelor’ incriminate, a afirmat el.

Justiţia a fost sesizată după creşterea numărului de maladii respiratorii la copiii care trăiesc în apropierea centralei termo-electrice ENEL din Porto Tolle, situată în delta râului Po şi construită în anii 1980.

Ancheta a pus în lumină absenţa aparaturii specifice vizând prevenirea oricărei deteriorări a mediului înconjurător.

Potrivit parchetului din Rovigo, ea a permis de asemenea stabilirea unei relaţii între emisiile produse în exces de centrală şi pagubele provocate sănătăţii şi mediului.

Institutul cancerului din regiunea Veneţia estimase că daunele produse sănătăţii s-ar cifra la 3,6 miliarde de euro.

Într-o declaraţie comună, mai multe societăţi de protecţie a mediului – potrivit cărora centrala din Porto Tolle a ‘continuat să funcţioneze în pofida respectării normelor de mediu, provocând grave daune sănătăţii’ – s-au declarat ‘satisfăcute de decizia judiciară’.

Te-ar mai putea interesa și
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au efectuat recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători a......
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât suma oferită
Alexandru Nazare: Cererea investitorilor la licitația pentru titluri de stat organizată joi a fost cinci ori mai mare decât ...
Cererea investitorilor pentru titlurile de stat a ajuns la aproximativ 2,5 miliarde de lei la licitaţia de joi organizată ...
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Majorarea exporturilor de gaze naturale a dus excedentul comercial al Norvegiei la 11 miliarde de dolari în luna septembrie
Impulsionat de un avans de peste 135% al exporturilor de gaze naturale, în septembrie excedentul comercial al Norvegiei ...
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
IMM România solicită prelungirea suspendării cu un an a amenzilor aplicate pentru emiterea bonului fiscal fără cod QR
Antreprenorii riscă amenzi între 2.000 şi 4.000 de lei, începând cu 1 noiembrie 2026, pentru neemiterea bonurilor fiscale ...