CFR Călători: Pasagerii care au bilete în trenurile afectate de deraierea unui tren în Gara Keleti din Budapesta pot primi înapoi contravaloarea acestora. Circulația va fi reluată probabil marți

Pasagerii care au bilete la trenurile afectate de deraierea unui tren de călători în Gara Keleti din Budapesta pot primi contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate, a anunţat, luni seara, CFR Călători, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 26 aug. 2024, 20:12
CFR Călători: Pasagerii care au bilete în trenurile afectate de deraierea unui tren în Gara Keleti din Budapesta pot primi înapoi contravaloarea acestora. Circulația va fi reluată probabil marți

Circulaţia feroviară în Gara Budapesta Keleti este în continuare închisă.

„Trenurile care au plecare din/spre România din Ungaria circulă până la Szolnok. Călătorii care vor să ajungă la Budapesta pot folosi trenurile interne pe ruta Szolnok – Budapesta Nyugati sau Szolnok – Budapesta Keleti”, precizează CFR Călători într-un comunicat transmis către AGERPRES.

De asemenea, trenul IR 346/347 „Dacia” Bucureşti Nord – Viena şi retur, circulă în continuare până la Viena, deviat pe rutaSzolnok – Kőbánya Kispest – Ferencváros fără a mai intra în gara Budapesta Keleti. Călătorii cu destinaţia Budapesta coboară/urcă în staţia Rakos sau Szolnok pentru preluare trenuri interne, a transmis operatorul feroviar.

În ceea ce priveşte restituirea contravalorii biletelor, CFR Călători precizează că pasagerii care au bilete la trenurile afectate pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (pentru distanţa neefectuată).

Detalii privind condiţiile de restituire pot fi accesate pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunţarea la călătorie şi la secţiunea Trafic internaţional / Informaţii de călătorie în trafic internaţional.

Circulaţia tuturor trenurilor era în continuare oprită, luni după-amiază, în gara Keleti din Budapesta, după deraierea unui tren InterCity care a ajuns duminică seara de la Cluj-Napoca, a informat Mavinform, Centrul de informare al Căilor Ferate Ungare (MAV), într-un comunicat remis agenţiei ungare de presă MTI.

Într-un accident care a avut loc duminică seara, cinci vagoane ale trenului InterCity care a plecat din Cluj-Napoca au deraiat, ceea ce a dus la blocarea şinelor la intrarea în gara Keleti din Budapesta, a precizat Mavinform pe pagina sa de Internet.

Operaţiunea tehnică de repunere pe şine a vagoanelor se derulează în continuare la gara Keleti, astfel că trenurile internaţionale sosesc şi pleacă în capitala Ungariei la gara Kelenfold, informează Mavinform.

Se estimează că circulaţia trenurilor la gara Keleti va fi reluată marţi dimineaţa, a declarat directorul general de la MAV, Zoltan Pafferi, la o conferinţă de presă, adăugând că nu au fost răniţi din cauza deraierii. Zoltan Pafferi a adăugat că, înainte de reluarea traficului, va fi efectuată o evaluare a pagubelor şi o investigaţie cu privire la cauzele accidentului.

Sursa foto: Facebook.com/Mavinform1

Te-ar mai putea interesa și
Consiliul Concurenței a sancționat Euro Parts Distribution și 15 francizați cu amenzi în valoare de 4,49 milioane lei pentru stabilirea prețurilor de revânzare pentru autovehicule
Consiliul Concurenței a sancționat Euro Parts Distribution și 15 francizați cu amenzi în valoare de 4,49 milioane lei ...
Consiliul Concurenței a sancționat compania Euro Parts Distribution SRL și 15 francizați din cadrul rețelelor de franciză epiesa.ro și targuldepiese.ro, cu amenzi în valoare totală de......
Rata șomajului în Marea Britanie s-a menținut în mod neașteptat la 4,9%
Rata șomajului în Marea Britanie s-a menținut în mod neașteptat la 4,9%
Rata şomajului în Marea Britanie s-a menţinut la 4,9% în mod neaşteptat, în perioada martie - mai 2026, în pofida ...
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol lucrează cu peste 800 de muncitori pe tronsoanele 1 și 2. La ce stadiu au ajuns
VIDEO Autostrada A13 Sibiu – Făgăraș: Turcii de la Makyol lucrează cu peste 800 de muncitori pe tronsoanele 1 și ...
Constructorul turc Makyol înregistrează progres pe primele două loturi ale Autostrăzii A13 Sibiu - Făgăraș, unde lucrează ...
Petrolul, inteligența artificială și aurul: luptă în trei pe piețele financiare
Petrolul, inteligența artificială și aurul: luptă în trei pe piețele financiare
Escaladarea conflictului din Golf între SUA și Iran a reînnoit îngrijorările privind aprovizionarea globală cu petrol, ...