Bundesbank: Băncile ar trebui să înceteze să se mai plângă de verificările BCE

Băncile ar trebui să înceteze să se mai plângă de procesul de verificare a calităţii activelor iniţiat de BCE şi să contribuie la curăţarea mizeriei pe care au creat-o, a afirmat, vineri, Joachim Nagel, şeful interimar al supervizării Bundesbank (Banca Centrală a Germaniei), într-un interviu acordat Reuters.
Economica.net - vin, 04 apr. 2014, 11:28
Bundesbank: Băncile ar trebui să înceteze să se mai plângă de verificările BCE

Băncile ar trebui să folosească oportunitatea creată de verificarea activelor, arătându-le investitorilor că au depăşit perioada cea mai dificilă, a explicat oficialul german.

Activele celor mai mari 128 de bănci europene sunt verificate de Banca Centrală Europeană, ca parte a unei estimări cuprinzătoare înainte de a prelua supervizarea bancară în zona euro, în noiembrie. Rezultatele vor fi anunţate în octombrie 2014, iar UE va implementa total reglementările globale privind capitalul băncilor până în 2019.

Anul trecut, oficialii Băncii Centrale Europene au anunţat cele 128 de instituţii din zona euro că vor fi supuse verificării calităţii activelor. Pe lista provizorie sunt 24 de bănci din Germania, 16 din Spania, 15 din Italia, 13 în Franţa, şapte din Olanda, cinci din Irlanda şi câte patru din Grecia, Cipru şi Portugalia. Printre băncile din Germania verificate de BCE se află Deutsche Bank AG, Commerzbank AG, DZ Bank AG, Landesbank Baden-Wuerttemberg şi Bayerische Landesbank.

La procesul de verificare, vor fi impuse băncilor aceleaşi standarde, vor fi eliminate discrepanţele naţionale şi va fi mai uşor pentru investitori să compare situaţia băncilor indiferent de statul în care au sediul. Dar băncile vor trebui să completeze documente cu date cuprinzătoare şi să ofere informaţii detaliate privind împrumuturile acordate. Unii bancher au cerut reglementări mai puţin stricte din partea BCE.

‘Aş vrea să văd mai multă înclinaţie spre cooperare din partea sectorului bancar. Băncile trebuie să se vadă ca parte a acestui exerciţiu’, a explicat Joachim Nagel, care a adăugat că ajustările sunt o reacţie logică la criza financiară.

‘Băncile ar trebui să aprecieze procesul de verificare ca o oportunitate pentru a furniza rezultate către pieţele financiare care să ilustreze că sistemul bancar este într-o stare bună, pentru a întări încrederea investitorilor, a adăugat oficialul Bundesbank.

‘O verificare cuprinzătoare, aplicată uniform tuturor băncilor importante, reprezentând 85% din sistemul bancar din zona euro, este un important pas înainte pentru Europa şi pentru viitorul economiei zonei euro. Principalul obiectiv va fi transparenţa. Ne aşteptăm ca verificarea calităţii activelor să întărească încrederea sectorului privat în soliditatea băncilor din zona euro şi în calitatea bilanţurilor lor’, a declarat, recent, şeful BCE, Mario Draghi.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident și cât îl costă pe operatorul feroviar
EXCLUSIV Primul tren nou Alstom operat de un privat a fost asigurat pe o sumă uriașă. Cine plătește în caz de accident ...
Primul tren Alstom operat de o o firmă privată din România a fost asigurat pe o sumă uriașă. Polița a fost intermediată de cel mai mafre broker din România, Safety Broker, iar asigurător......
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și să ratăm intrarea în OECD – analiști
Cade Bolojan, pleacă PSD? Instabilitatea politică riscă să trimită ratingul la junk, să pierdem banii din PNRR și ...
Cu sau fără Ilie Bolojan, cu sau fără PSD, instabilitatea politică trebuie ocolită pentru ca România să nu ajungă ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 166 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, cu ...
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în creștere cu 19%
Grupul SIGNAL IDUNA raportează că a înregistrat prime brute subscrise de peste 568 de milioane de lei anul trecut, în ...
SIGNAL IDUNA anunță că a înregistrat o evoluție solidă și consecventă a businessului în România, volumul total ...