Ungaria acordă un împrumut de 500 de milioane de euro Macedoniei de Nord

Macedonia de Nord a obţinut un împrumut în valoare de 500 de milioane de euro de la Ungaria, cea mai nouă dovadă a influenţei în creştere a premierului Viktor Orban în Balcani, transmite Bloomberg, citată de Agerpres.
AGERPRES - mar, 08 oct. 2024, 18:31
Ungaria acordă un împrumut de 500 de milioane de euro Macedoniei de Nord

Criticat în Europa pentru poziţiile sale pro-Rusia şi stilul autoritar de guvernare, Orban a găsit aliaţi în sud-estul Europei, precum preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, dar şi în Macedonia de Nord, unde naţionaliştii de la VMRO-DPMNE au revenit la putere în luna iunie.

Împrumutul bilateral din Ungaria, ţară care are propriile sale probleme de lichiditate şi fonduri europene suspendate pe fondul îngrijorărilor cu privire la statul de drept, a fost acordat de Banca Ungară de Export-Import, a precizat ministrul Finanţelor din Macedonia de Nord, Gordana Dimitrieska-Kochoska, la o conferinţă de presă organizată marţi la Budapesta.

Creditul are maturitatea pe 15 ani şi o dobândă de 3,25% pe an, care se aplică abia din al treilea an, a informat Ministerul de Finanţe de la Skopje, care a lăudat condiţiile împrumutului ca fiind mai bune decât cele obţinute de pe piaţă. Banii vor fi folosiţi pentru dezvoltare regională şi sprijinul economiei, au adăugat autorităţile de la Skopje.

Orban a vizitat Macedonia de Nord luna trecută, după ce premierul Hristijan Mickoski l-a lăudat drept un „erou” pentru sprijinul financiar. Liderul ungar a catalogat împrumutul drept „o investiţie pentru securitatea Ungariei”.

Guvernul naţionalist de la Skopje nu este singurul care a beneficiat de împrumuturi ungare. Banca Magyar Bankholding Nyrt., o instituţie financiară deţinută parţial de stat, şi care numără printre acţionari şi unii dintre apropiaţii lui Orban, a acordat anul trecut un împrumut de aproape 10 milioane de euro partidului Vox, o formaţiune de extremă dreapta prin Spania, şi anterior un împrumut pentru Frontul Naţional al lui Marine Le Pen. Ambele formaţiuni fac parte acum din grupul extremist „Patrioţi pentru Europa” al lui Orban din Parlamentul European.

Te-ar mai putea interesa și
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în primul semestru – date INS
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în primul semestru – date INS
Cifra de afaceri din industrie a scăzut, în termeni nominali, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2026 comparativ cu perioada similară din 2025, pe ansamblu, cu 0,5%, ca urmare a scăderii......
Republica Moldova – Chișinăul va găzdui Moldova Security Forum 2026
Republica Moldova – Chișinăul va găzdui Moldova Security Forum 2026
Chişinăul va găzdui, în zilele de 8 şi 9 octombrie, o nouă ediţie a Moldova Security Forum, eveniment care va reuni ...
Acord între Marea Britanie şi Ucraina pentru dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială pentru apărare şi securitate
Acord între Marea Britanie şi Ucraina pentru dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială pentru apărare şi ...
Regatul Unit şi Ucraina au încheiat luni, la Kiev, un parteneriat privind dezvoltarea în comun a instrumentelor de inteligenţă ...
Proteste pentru creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, la Ministerul Muncii
Proteste pentru creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, la Ministerul Muncii
Mai multe federaţii sindicale vor protesta, marţi, între orele 11:00 şi 13:00, în faţa Ministerului Muncii, solicitând ...