Egipt este interesat de expertiza României în domeniul cercetării tehnologiei hibrizilor de floarea-soarelui (MADR)

Egipt este interesat de expertiza României în domeniul cercetării tehnologiei hibrizilor de floarea-soarelui, pe lângă importul de cereale, dar şi de sprijin pentru dotarea tehnologică a fermelor mici, având în vedere că în Egipt acestea predomină, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
AGERPRES - mie, 09 oct. 2024, 12:09
Egipt este interesat de expertiza României în domeniul cercetării tehnologiei hibrizilor de floarea-soarelui (MADR)

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a primit, marţi, vizita omologului său din Egipt, Alaa Farouk, ministrul Agriculturii şi al Îmbunătăţirilor Funciare. Ministrul egiptean a fost însoţit de Alaa Eldin Mahmoud, director al Institutului de Cercetare a Recoltelor, şi de ES Moayad Fathallah Mohamed Eldalie, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Egiptului. Alături de ministrul român al Agriculturii s-au aflat secretarii de stat Aurel Simion şi Sorin Moise, precum şi directorul general Elena Tatomir, scrie Agerpres.

„În cadrul discuţiilor de la sediul MADR, cei doi omologi au discutat subiecte ce vizează relaţia bilaterală dintre cele două ţări, având în vedere că atât România, cât şi Egiptul împărtăşesc interese comune în ceea ce priveşte domeniul agricol. Pe lângă importul de cereale din România, Egiptul este interesat şi de expertiza României în domeniul cercetării tehnologiei hibrizilor de floarea soarelui, al colaborării la nivel tehnic pentru adaptarea legislaţiei în privinţa facilităţilor pentru constituirea în cooperative, sprijin pentru dotarea tehnologică a fermelor mici, având în vedere că în Egipt acestea predomină. În egală măsură, oficialul din Egipt s-a arătat interesat de producţia de tractoare din România, arătându-şi aprecierea faţă de calitatea utilajelor produse în ţara noastră”, se arată în comunicatul MADR.

Un alt domeniu adus în discuţie de ministrul egiptean este cel al irigaţiilor, iar Florin Barbu a explicat că în toate domeniile de interes experţii români pot iniţia schimburi de expertiză cu cei din Egipt, astfel încât cooperarea să fie întărită şi diversificată în beneficiul ambelor părţi.

Întâlnirea de la MADR a avut loc în contextul organizării celei de-a 4-a sesiuni a Comitetului mixt pentru cooperare economică, tehnică şi ştiinţifică, care se desfăşoară la Bucureşti în perioada 7-9 octombrie 2024 (dezbaterile sectoriale se vor încheia cu o sesiune plenară la 9 octombrie). În marja Comitetului Mixt va avea loc şi un Forum economic.

Anul 2024 marchează 118 ani de relaţii diplomatice româno-egiptene, iar Egiptul este unul dintre cei mai importanţi parteneri economici ai României din Orientul Mijlociu şi Africa. Sub aspectul schimburilor comerciale bilaterale, Egiptul se află constant printre primii parteneri de comerţ ai României în Orientul Mijlociu şi Africa (la mică distanţă de Maroc şi Israel), susţine Ministerul Agriculturii.

În perioada ianuarie 2021 – iunie 2024, exporturile româneşti de produse agroalimentare în relaţie cu Republica Arabă Egipt au înregistrat o valoare de 1,67 miliarde euro (6 milioane tone).

Balanţa comercială cu produse agroalimentare în relaţie cu R.A. Egipt a înregistrat un excedent comercial în favoarea României de 1,47 miliarde euro, din care 559,3 milioane euro în anul 2021, 549,1 milioane euro în anul 2022, 322,5 milioane euro în anul 2023 şi 42 milioane euro în primele 6 luni ale anului 2024.

„În perioada 2021 – 2022, Egiptul a reprezentat prima piaţă de desfacere la nivel internaţional pentru produsele agroalimentare româneşti, în timp ce în anul 2023, Egiptul s-a situat pe locul 4 în topul ţărilor de destinaţie pentru exporturile din România. De asemenea, în perioada 2021 – 2022, Egiptul a reprezentat cel de-al 10-lea furnizor extern de produse agroalimentare în România, respectiv a 9-a ţară de origine pentru importurile româneşti în anul 2023. Principalele produse agroalimentare exportate de România pe piaţa din Egipt au fost: grâu, porumb, produse care conţin tutun, ulei de floarea soarelui, şroturi din seminţe de floarea-soarelui şi de rapiţă etc”, se mai arată în comunicatul citat.

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...