Vânzările grupului Roche au crescut cu 5% în primul trimestru din 2014

Grupul farmaceutic elveţian Roche a înregistrat o creştere a vânzărilor globale în primul trimestru al anului 2014 cu 5%, la 11,49 miliarde franci elveţieni (aproximativ 9,5 miliarde euro - n.r.), datorită cererii crescute pentru medicamentele destinate tratamentului cancerului şi bolilor autoimune, informează Roche România.
Economica.net - mar, 15 apr. 2014, 13:51
Vânzările grupului Roche au crescut cu 5% în primul trimestru din 2014

‘Atât Divizia de Farmaceutice, cât şi cea de Diagnostic au înregistrat creşteri solide ale vânzărilor în primul trimestru. În mod special, mă bucur să văd că noile noastre medicamente lansate recent pentru tratamentul cancerului de sân HER2 pozitiv au avut rezultate foarte bune’, a declarat Severin Schwan, CEO al Roche.

Comparativ cu primul trimestru al anului 2013, multe dintre monede s-au depreciat comparativ cu francul elveţian – în special dolarul american şi yenul japonez, precum şi toate monedele din America Latină – acest lucru având impact asupra vânzărilor raportate în franci elveţieni.

Vânzările Diviziei de Farmaceutice a Roche au crescut cu 4% în primele trei luni ale anului 2014, la o rată de schimb constantă, ajungând la 9,04 miliarde de franci elveţieni. Această creştere s-a datorat în special francizei de medicamente pentru tratamentul cancerului de sân HER2 pozitiv şi a celui pentru cancerul colorectal. Vânzările au înregistrat o creştere de 3% în Statele Unite, de 12% în Japonia şi de 5% în Europa.

Vânzările Diviziei de Diagnostic au crescut cu 7%, la o rată de schimb constantă, ridicându-se la 2,45 miliarde de franci elveţieni, în principal datorită cererii susţinute pentru testele şi echipamentele folosite în laboratoarele clinice, în special pentru domeniile Professional Diagnostics (+9%) şi Molecular Diagnostics (+4%). Vânzările Diabetes Care au crescut cu 5%, în pofida unei pieţe volatile şi plină de provocări.

Pe 7 aprilie 2014, Roche a anunţat achiziţia IQuum Inc, companie privată cu sediul în Massachusetts, SUA, care are ca principal obiect de activitate dezvoltarea de sisteme şi teste ‘point of care’ pentru biologie moleculară.

Pentru anul 2014, Roche prognozează o crestere a vânzărilor de aproximativ 5%, la o rată de schimb constantă, şi o creştere a dividendelor.

Având sediul în Basel, Elveţia, Roche este cea mai mare companie de biotehnologie la nivel mondial, care produce medicamente diferenţiate clinic în domeniul oncologiei, bolilor infecţioase, bolilor inflamatorii, bolilor metabolice şi afecţiunilor sistemului nervos central.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...