Turcia şi Serbia anunță întărirea cooperării lor militare. Erdogan dă de înțeles că va livra drone militare Belgradului

Turcia şi Serbia au anunţat vineri o nouă etapă în cooperarea lor militară, cu ocazia vizitei la Belgrad a preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a lăsat să se înţeleagă că dronele turce ar putea fi în centrul acestei cooperări, transmite AFP, citată de Agerpres.
AGERPRES - vin, 11 oct. 2024, 21:48
Turcia şi Serbia anunță întărirea cooperării lor militare. Erdogan dă de înțeles că va livra drone militare Belgradului

Relaţiile dintre cele două state cunosc „o epocă de aur”, a declarat Erdogan într-o conferinţă de presă, la care omologul său Aleksandar Vucic a salutat întărirea legăturilor Serbiei cu „o putere importantă” precum Turcia.

Erdogan a menţionat ca axă a acestei apropieri „capacităţile turce în ce priveşte vehicule aeriene fără pilot”, la o zi după a promis Albaniei noi drone zise „kamikaze”, cu prilejul unei vizite la Tirana.

În februarie, Vucic prezentase cele mai recente achiziţii ale armatei sârbe, printre care drone chinezeşti, şi promisese intrarea în producţie până la sfârşitul lui 2024 a unei drone explozive de concepţie autohtonă.

În vara lui 2023, Serbia s-a arătat nemulţumită de vânzarea de drone turce Bayraktar către Kosovo, însă relaţiile par să se fi încălzit între timp.

De altfel, Erdogan a subliniat vineri importanţa păcii şi stabilităţii în Balcani şi a chemat la abordarea cu calm a tensiunilor între Serbia şi Kosovo.

Te-ar mai putea interesa și
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în primul semestru – date INS
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în primul semestru – date INS
Cifra de afaceri din industrie a scăzut, în termeni nominali, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2026 comparativ cu perioada similară din 2025, pe ansamblu, cu 0,5%, ca urmare a scăderii......
Republica Moldova – Chișinăul va găzdui Moldova Security Forum 2026
Republica Moldova – Chișinăul va găzdui Moldova Security Forum 2026
Chişinăul va găzdui, în zilele de 8 şi 9 octombrie, o nouă ediţie a Moldova Security Forum, eveniment care va reuni ...
Acord între Marea Britanie şi Ucraina pentru dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială pentru apărare şi securitate
Acord între Marea Britanie şi Ucraina pentru dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială pentru apărare şi ...
Regatul Unit şi Ucraina au încheiat luni, la Kiev, un parteneriat privind dezvoltarea în comun a instrumentelor de inteligenţă ...
Proteste pentru creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, la Ministerul Muncii
Proteste pentru creşterea salariului minim de la 1 ianuarie 2027, la Ministerul Muncii
Mai multe federaţii sindicale vor protesta, marţi, între orele 11:00 şi 13:00, în faţa Ministerului Muncii, solicitând ...