Șeful Volkswagen: Un program de reducere a costurilor este inevitabil după „decenii de probleme structurale”

Oliver Blume, directorul general Volkswagen, a declarat într-un interviu publicat astăzi în cotidianul german Bild am Sonntag că un program de reducere a costurilor este inevitabil pentru a remedia „decenii de probleme structurale”.
AGERPRES - D, 03 nov. 2024, 14:23
Șeful Volkswagen: Un program de reducere a costurilor este inevitabil după „decenii de probleme structurale”

„Cererea slabă din Europa şi câştigurile semnificativ mai mici în China sunt o dovadă a unor decenii de probleme structurale la Volkswagen”, a spus Oliver Blume pentru Bild am Sonntag.

Cu o săpămână în urmă, preşedintele comitetului de întreprindere de la Volkswagen, Daniela Cavallo a dezvăluit că producătorul auto vrea să închidă cel puţin trei uzine, să elimine zeci de mii de locuri de muncă în Germania şi să reducă activităţile şi la restul uzinelor din cea mai mare economie a Europei, în ceea ce ar urma să fie o restructurare peste aşteptări.

Conducerea Volkswagen nu a confirmat aceste planuri dar miercuri a cerut angajaţilor să accepte o reducere salarială de 10%, susţinând că aceasta este singura modalitate prin care cel mai mare constructor european de automobile poate salva locurile de muncă şi să rămână competitiv.

În interviul pentru Bild am Sonntag, Oliver Blume a menţionat în mod expres costurile ridicate ale operării în Germania drept unul dintre factorii care afectează competitivitatea Volkswagen, fapt ce necesită o reducere „semnificativă” în țara de origine a grupului.

Nu poate exista flexibilitate cu privire la obiectivele vizând reducerea costurilor, numai cu privire la modul cum pot fi atinse, a subliniat Oliver Blume.

Potrivit Bild am Sonntag, constructorul auto german a pus deoparte aproximativ 900 milioane de euro în raportul anual pentru punerea în aplicare a acestor măsuri de reducere a costurilor.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
Inteligenţa artificială a luat-o razna. Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele operaţionale ale unor companii indiene, anunţă guvernul
Inteligenţa artificială a luat-o razna. Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele operaţionale ale ...
Modele de inteligenţă artificială (IA) în faza de testare au pătruns nedetectate în sistemele operaţionale ale unor organizaţii indiene şi au 'citit' înregistrări confidenţiale, a......
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties
Cătălin Jalobă este noul director financiar al One United Properties
One United Properties are un nou director financiar din decembrie. Cătălin Jalobă îl înlocuiește pe Cosmin Samoilă.
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
Combaterea muncii la negru şi la „gri” – prioritate pentru guvernul Niculescu – program de guvernare
"Reformăm Inspecţia Muncii în 12 luni și facem din combaterea muncii la negru și a muncii subdeclarate o prioritate: ...
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală devine exclusiv electronică
Program guvernare – „Primării fără hârtii”. Comunicarea dintre administraţiile centrală şi locală ...
Serviciile publice vor fi reproiectate pe "evenimente de viaţă", livrate prin portalul unic al statului (Single Digital ...