Oficialii ruși poartă discuții privind fuziunea celor mai mari companii petroliere din țară – surse WSJ

Oficialii şi directorii ruşi au avut discuţii privind fuziunea celor mai mari companii petroliere ale ţării, pentru a forma un singur producător, a anunţat publicaţia Wall Street Journal (WSJ), citând surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.
AGERPRES - S, 09 nov. 2024, 13:43
Oficialii ruși poartă discuții privind fuziunea celor mai mari companii petroliere din țară - surse WSJ

Conform potenţialului plan, compania de stat Rosneft PJSC va prelua Gazprom Neft şi Lukoil PJSC. Discuţiile, care au început în urmă cu câteva luni, nu vor fi încheiate în mod obligatoriu cu un acord, iar planurile s-ar putea modifica, susţin sursele.

Reprezentanţii Lukoil şi Gazprom Neft nu au răspuns solicitărilor de a face comentarii trimise în afara orelor de program. Serviciul de presă al Rosneft nu acceptă solicitări în afara orelor de program.

Un purtător de cuvânt al Rosneft a precizat, totuşi, că informaţiile publicate de WSJ sunt false, conform informaţiilor pe care le are la dispoziţie, şi a precizat într-un email către WSJ că articolul „ar putea avea ca obiectiv crearea de avantaje competitive pe piaţă în interesul altor participanţi pe piaţă”.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Lukoil a declarat că nici compania şi nici acţionarii nu sunt angajaţi în negocieri de fuziune, în timp ce purtătorul de cuvânt al Gazprom Neft şi Gazprom PJSC nu au răspuns solicitărilor de a face comentarii, conform WSJ.

De asemenea, un purtător de cuvânt de la Kremlin a spus că nu are cunoştinţă de un acord.

Dacă o astfel de tranzacţie se va realiza, noua entitate ar fi cea mai mare producător mondial de ţiţei după Saudi Aramco, conform WSJ.

În octombrie, Ministerul de Finanţe anunţa că veniturile Rusiei din petrol şi gaze la bugetul de stat au urcat cu 49,4%, în perioada ianuarie – septembrie 2024, pe fondul preţului mai ridicat pentru ţiţei, principala materie primă de export a Rusiei, depăşind nivelul previzionat anterior.

Te-ar mai putea interesa și
Orașele din vestul României unde s-au scumpit cel mai mult apartamentele în ultimul an
Orașele din vestul României unde s-au scumpit cel mai mult apartamentele în ultimul an
Un apartament costă, în medie, în România 114.900 de euro, cu aproape 5% mai mult decât în urmă cu un an, iar pentru o casă este nevoie de un buget mediu de 170.000 de euro, reiese dintr-o......
UniCredit Bank lansează cardurile virtuale cu design inspirat de Scuderia Ferrari HP
UniCredit Bank lansează cardurile virtuale cu design inspirat de Scuderia Ferrari HP
UniCredit Bank oferă posibilități noi de personalizare pentru cardurile virtuale, incluzînd variante inspirate de Scuderiei ...
Actorul din tranzacția anului din energie: Cine sunt olandezii de la Mazarine Energy, care au cumpărat BSOG de la americani și va ajunge al treilea producător de gaze din România
Actorul din tranzacția anului din energie: Cine sunt olandezii de la Mazarine Energy, care au cumpărat BSOG de la americani ...
Compania antrepreniorială olandeză Mazarine Enery este actorul tranzacției anului în sectorul de petrol și gaze al României, ...
Suciu, DEER: Siguranţa în alimentarea cu energie nu aşteaptă următorul buget. Avem nevoie astăzi, poate chiar ieri, de soluţii
Suciu, DEER: Siguranţa în alimentarea cu energie nu aşteaptă următorul buget. Avem nevoie astăzi, poate chiar ieri, ...
Siguranţa în alimentarea cu energie nu aşteaptă următorul buget ci este nevoie de soluţii astăzi, poate chiar ieri, ...