Isărescu: România va achita aproape integral împrumutul de la FMI în 2014. Mai rămâne un mizilic pentru 2015

România va achita aproape integral, până la finele acestui an, împrumutul de la Fondul Monetar Internaţional contractat în 2009, din care mare parte deja a fost plătit fără efecte şi 'lacrimi', urmând ca în 2015 să rămână de rambursat în jur de un miliard de dolari, 'un mizilic', a declarat, marţi, guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu.
Economica.net - mar, 06 mai 2014, 18:10
Isărescu: România va achita aproape integral împrumutul de la FMI în 2014. Mai rămâne un mizilic pentru 2015

„Această ţară a rambursat, fără ca vreunul dintre dumneavoastră se se fi simţit cum s-a simţit generaţia mea în anii ’80, aproape în întregime împrumutul de la FMI. Ieri (n.r. – luni) s-a făcut o plată mare de 700 de milioane de euro”, a explicat guvernatorul BNR, amintind de scepticismul celor care susţineau, în 2009, că România nu va putea plăti împrumutul de la FMI.

Mai mult, în această perioadă, România a realizat şi importante corecţii atât în domeniul fiscal cât şi în balanţa externă. Şeful băncii centrale a arătat că România a suferit a doua corecţie fiscală din Europa, de 7,2 puncte procentuale, după cea din Grecia, iar în plan extern o corecţie de peste 12 puncte procentuale.

„Am realizat o corecţie masivă. Eu nu am mai trăit aşa ceva În plan extern de la 14 la 1%. De peste 12 procente, creşterea economică pe câţiva ani. S-a simţit în nivelul de trai, cum să nu se simtă!, a explicat guvernatorul BNR.

El a mai spus că, în acest moment, ţara s-a aşezat, are posibilitatea să intre în alt ciclu lung de creştere sustenabilă şi mult mai solidă.

România trebuie să plătească în 2014 peste 1,172 miliarde euro către Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană (UE) şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD), cu 0,72% mai mult decât în 2013, din împrumutul stand-by contractat în 2009, potrivit datelor furnizate de Guvernul României.

Astfel, suma care trebuie plătită către FMI se ridică la 1,002 miliarde euro, cea către UE la 150,1 milioane euro, iar către BIRD – 20,5 milioane euro.

Din cei peste un miliard de euro ce trebuie să ajungă la FMI, 984,8 milioane euro reprezintă rambursări de rate de capital şi 17,2 milioane euro plăţi de dobânzi şi comisioane.

În ceea ce priveşte plata către Uniunea Europeană, întreaga sumă reprezintă plăţi de dobânzi şi comisioane ca şi în cazul BIRD.

Rambursările sunt efectuate în contul pachetului financiar acordat României de creditorii internaţionali în anul 2009, care are o valoare totală de 19,95 miliarde de euro. Vârful de plată în cadrul acestui pachet este în anul 2015, când autorităţile trebuie să ramburseze 1,826 miliarde de euro.

În anul 2009, România a parafat un împrumut stand-by pe 24 de luni în valoare de 12,95 miliarde de euro cu FMI, parte a unui pachet de sprijin de 19,95 miliarde acordat de FMI, UE şi Banca Mondială.

Din acest aranjament cu FMI, România a intrat în posesia a şapte dintre cele opt tranşe prevăzute, în sumă de 10,57 miliarde DST (aproximativ 11,9 miliarde euro).

Cea de-a opta tranşă a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, de tip preventiv şi, în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile, nu a fost utilizată.

 

Te-ar mai putea interesa și
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime suma disponibilă pentru economisire, dacă venitul rămâne neschimbat.......
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...