Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri de eficientizare, dar vom face o analiză

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a declarat sâmbătă, la Oradea, că MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani, deşi au apărut programe în plus în sarcina aceluiaşi număr de angajaţi, însă urmează o analiză pentru măsuri de eficientizare.
AGERPRES - S, 11 ian. 2025, 15:17
Cseke Attila: MDLPA este singurul minister care nu a solicitat posturi în ultimii patru ani. Nu cred că se impun măsuri de eficientizare, dar vom face o analiză

„Ministerul îl cunosc mai bine şi acolo mi-am permis să spun, de principiu, că nu cred că este necesară o măsură de eficientizare. Acest minister a fost printre puţinele, dacă nu singurul minister, care nu a cerut niciun post în ultimii patru ani. Nici eu, în fostul mandat, nici domnul ministru Veştea. Deci, la noi, organigrama nu a crescut cu nimic pe partea de execuţie, de funcţionari publici, iar direcţia generală care se ocupă de implementarea PNRR am făcut-o din posturi vacante şi avem peste 70 de angajaţi care administrează şapte miliarde de euro pentru România”, a declarat, într-o conferinţă de presă, Cseke Attila, relatează Agerpres.

Potrivit acestuia, în urmă cu patru ani prelua ministerul cu 920 de posturi, având în prezent 701, aşa cum l-a şi predat şi primit înapoi de la ministrul Adrian Veştea.

„Sunt câteva posturi vacante. Am spus că, în principiu, văzând această evoluţie, nu cred că se impun măsuri de eficientizare, ceea ce nu înseamnă că nu facem analiza. Facem această analiză, am început pe minister şi o să mergem pe instituţiile subordonate. Şi analiza va fi una, dacă vreţi, mai simplă, logică. O să ne uităm cât este proporţional partea de personal de suport şi cât este partea de personal de specialitate unde se desfăşoară implementarea programelor şi unde, ca să spun aşa, este produsul finit şi este rezultatul. Pentru că acest raport trebuie să fie un raport echilibrat, nu în sensul de 50 cu 50, ci într-un alt sens, dar nu aş vrea să vă spun acum cifre. După ce facem această analiză pe minister, care într-o săptămână cred eu că va fi gata, evident acelaşi lucru vom face şi la instituţiile subordonate. Acolo nu m-am pronunţat şi nu mă pronunţ nici astăzi pentru că nu am văzut această analiză şi nu ştiu”, a afirmat ministrul.

Cseke Attila a spus că sunt vizate de analiză Inspectoratul de Stat în Construcţii, Agenţia Naţională de Cadastru, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Institutul Naţional de Administraţie şi Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă de călătorie în Italia. Anunțul MAE pentru români. Grevă la nivel naţional care va afecta transportul feroviar
Alertă de călătorie în Italia. Anunțul MAE pentru români. Grevă la nivel naţional care va afecta transportul feroviar
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Italia că a fost anunţată organizarea unei greve la......
Referendum pentru legea serviciului civil în Elveţia. Cele două tabere sunt practic la egalitate
Referendum pentru legea serviciului civil în Elveţia. Cele două tabere sunt practic la egalitate
Elveţienii urmează să se pronunţe duminică asupra unei înăspriri a condiţiilor de acces la serviciul civil, în timp ...
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Peste 5.700 de imobile vor fi expropriate. Valoarea despăgubirilor depășește 193 milioane de lei
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Peste 5.700 de imobile vor fi expropriate. Valoarea despăgubirilor ...
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) a pus în dezbatere proiect de act normativ privind aprobarea listei ...
FOTO Al 21-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat. Va fi operat de InterRegional Călători
FOTO Al 21-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat. Va fi operat de InterRegional Călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, ieri, 10 iunie 2026, o echipă mixtă - formată din responsabili ...