Uniunea Europeană ameninţă cu o ripostă dacă va fi la rândul său ţintă a taxelor vamale ale SUA

Uniunea Europeană şi-a exprimat regretul duminică pentru majorarea taxelor vamale americane la produsele din Canada, Mexic şi China, calificând măsura drept "dăunătoare pentru toate părţile", la o zi după ce preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat decretele, relatează AFP.
AGERPRES - D, 02 feb. 2025, 17:29
Uniunea Europeană ameninţă cu o ripostă dacă va fi la rândul său ţintă a taxelor vamale ale SUA

„UE crede cu fermitate că tarifele scăzute promovează creşterea şi stabilitatea economică”, dar „va riposta ferm” dacă va fi vizată de tarife „nedrepte”, a avertizat Comisia, scrie Agerpres.

Preşedintele american şi-a îndeplinit sâmbătă ameninţarea de a-i ataca pe cei trei principali parteneri comerciali ai Statelor Unite, care reprezintă împreună peste 40% din importurile ţării, prin impunerea de taxe vamale de 25% asupra produselor din Canada şi Mexic, precum şi printr-o creştere suplimentară de 10% la cele existente deja asupra produselor chinezeşti.

„Tarifele vamale creează perturbări economice inutile şi alimentează inflaţia. Sunt în detrimentul tuturor părţilor”, a comentat Comisia Europeană, considerând, de asemenea, că „pieţele deschise şi respectarea regulilor comerciale internaţionale sunt esenţiale pentru o creştere economică puternică şi durabilă”.

În timp ce Donald Trump şi-a declarat în repetate rânduri dorinţa de a impune tarife vamale şi pentru produsele europene, executivul european a indicat că nu are cunoştinţă de noi taxe „în prezent”.

„Relaţia noastră comercială şi de investiţii cu Statele Unite este cea mai mare din lume. Miza este considerabilă. Ar trebui să căutăm amândoi să consolidăm aceste relaţii”, a mai argumentat Comisia la câteva zile după ce Donald Trump a răspuns „absolut” la întrebarea dacă va viza UE după Mexic, Canada şi China.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful Rosatom acuză Ucraina de atacarea unor camioane cu motorină şi punerea în pericol a centralei Zaporojie
Șeful Rosatom acuză Ucraina de atacarea unor camioane cu motorină şi punerea în pericol a centralei Zaporojie
Directorul Rosatom, corporaţia rusă de stat pentru energie nucleară, a acuzat Ucraina că a atacat camioane cu motorină, omorând doi militari ruşi şi punând deliberat în pericol siguranţa......
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu trageri duble
Loteria Română organizează duminică Tragerile Speciale Loto Aniversare, cu ocazia împlinirii a 120 de ani de activitate, ...
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile riscuri de cancer
Arizona dă în judecată L’Oréal pentru produse de îndreptare a părului; Compania este acuzată că a ascuns posibile ...
Statul Arizona a dat în judecată L'Oréal şi filiala sa americană, acuzând grupul de cosmetice că ar fi ascuns dovezi ...
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul ...