România și Europa nu trebuie să renunțe la obiectivele industriale verzi – Florin Spătaru, consilier în cancelaria lui Ciolacu

România și Europa nu trebuie să renunțe la obiectivele industriale verzi, a declarat miercuri Florin Spătaru, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului, la o conferință organizată miercuri de Bursa de Valori București împreună cu BERD.
AGERPRES - mie, 05 feb. 2025, 11:44
România și Europa nu trebuie să renunțe la obiectivele industriale verzi - Florin Spătaru, consilier în cancelaria lui Ciolacu

„Strategia industrială a României pentru perioada 2024 – 2030 trebuie completată cu planul referitor la Pactul verde european, care are în vedere că România și Europa nu trebuie să renunțe la obiectivele industriale verzi. Există o discuție menționată și în raport, de altfel, că noi nu avem în vedere realitatea din țările noastre, unde concurența, competitivitatea sunt foarte importante”, a spus Spătaru, care a participat la lansarea Raportului de tranziție al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru România aferent anului 2024-2025 și a Codului revizuit de Guvernanță Corporativă al BVB.

Potrivit acestuia, Strategia industrială a României, adoptată la sfârșitul anului trecut de către Guvern, a fost rezultatul unei analize profunde a industriei românești. „Când am fost în poziția de ministru, în 2021, am adus în discuție trei subiecte: reindustrializarea României, industria de apărare și strategia privind resursele minerale ale României. Pe baza acestor trei obiective ne-am consolidat strategia industrială”, a precizat reprezentantul Guvernului.

Acesta a explicat că un prim obiectiv pentru țara noastră este scăderea deficitului balanței comerciale. Cel de-al doilea obiectiv este, în opinia lui Spătaru, reducerea emisiilor de dioxid de carbon. „Aici intervine partea cea mai dificilă și anume cum să îți transformi economia și industria astfel încât să fie suficient de competitivă, dar, pe de altă parte, să respecți și țintele stabilite pe termen lung”, a afirmat consilierul de stat.

Spătaru consideră, în al treilea rând, că Pactul verde european evidențiază o serie de oportunități pentru România.

„Vom elabora programe sectoriale care vor rezolva problemele cu care se confruntă astăzi antreprenorii în domeniul construcțiilor, unde accesarea fondurilor este destul de greoaie, dar și în alte sectoare esențiale, cum ar fi industria chimică etc. Valoarea adăugată și rentabilitatea investițiilor se pot obține numai în acest fel și respectând aceste obiective. Așa vedem noi dezvoltarea industrială a României din 2025”, a arătat reprezentantul guvernamental.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Record pentru aeroporturile Otopeni şi Băneasa. Câte milioane de pasageri au fost în primele şase luni din 2026 pe aeroporturile din Bucureşti -CNAB
Record pentru aeroporturile Otopeni şi Băneasa. Câte milioane de pasageri au fost în primele şase luni din 2026 pe aeroporturile ...
Cele două aeroporturi ale Capitalei au înregistrat un număr record de 8,46 milioane de pasageri în primele şase luni ale acestui an, cu 5,08% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului......
PPC pune o baterie de 91 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC pune o baterie de 91 MWh la un parc eolian din Dobrogea
PPC Renewables România, cel mai mare investitor privat în energie regenerabilă din România, continuă dezvoltarea portofoliului ...
Raiffeisen Bank a ajutat până acum 14 companii românești să se extindă pe plan internațional prin programul MoonShotX. Numai la cea de-a doua ediție 9 companii românești au intrat în proces de extindere internațională
Raiffeisen Bank a ajutat până acum 14 companii românești să se extindă pe plan internațional prin programul MoonShotX. ...
După cea de-a doua ediție a MoonShotX, organizat de Raiffeisen Bank România și InnovX, 9 companii au trecut deja la acțiuni ...
FOTO Un nou mare parc în București. Studiul de fezabilitate pentru cel mai important proiect verde din Prelungirea Ghencea, aproape de finalizare
FOTO Un nou mare parc în București. Studiul de fezabilitate pentru cel mai important proiect verde din Prelungirea Ghencea, ...
Primăria Sectorului 6 a anunțat marți că este aproape de finalizare studiul de fezabilitate pentru Parcul de la Sere, ...