Cristian Păun, profesor ASE: România e un sat fără câini. Mă aștept ca președintele interimar să pună presiune pe instituțiile statului

România va avea un președinte interimar conform Constituției, cu toată legitimitatea în spatele său, care va putea să pună presiune mai mare pe instituțiile statului din sfera securității, apărării, având în vedere că, până în prezent, nu au fost luate măsuri împotriva manipulărilor care au loc pe rețelele de socializare, consideră Cristian Păun, profesor universitar de economie, pentru Agerpres.
AGERPRES - mar, 11 feb. 2025, 07:29
Cristian Păun, profesor ASE: România e un sat fără câini. Mă aștept ca președintele interimar să pună presiune pe instituțiile statului

„Prelungirea mandatului președintelui era sub semnul îndoielii în ceea ce privește legitimitatea, alimenta instabilitatea politică a României. Faptul că și-a dat demisia, lasă loc scenei politice să se manifeste mai bine decât cu un președinte la butoane pe care îl contestă cea mai mare parte a electoratului pe probleme de legitimitate. România nu rămâne fără președinte. Conform legii, România va avea un președinte interimar, în persoana președintelui Senatului, conform Constituției. El va prelua temporar prerogativele de președinte, până când vom reorganiza alegerile”, a declarat Cristian Păun.

În opinia sa, problemele privind legitimitatea se resfrângeau și asupra serviciilor secrete, asupra rezultatelor concrete ale anchetei cu privire la alegeri. „Mi se pare că instituțiile statului în momentul de față sunt fără stăpân. România este un sat fără câini și evident că nimeni nu mai ascultă de un președinte pe care nu îl consideră legitim, cu un mandat prelungit în mod forțat. Mă aștept ca președintele interimar să pună presiune mai mare pe instituțiile statului care sunt în sfera securității, apărării”, a adăugat Păun.

Potrivit acestuia, România va avea un președinte interimar conform Constituției care va putea să intre mai consistent și mai abrupt în aceste servicii secrete.

„Eu nu pot să-mi explic, de exemplu, de ce există – și nimeni nu cercetează, tot felul de grupuri pe Facebook, pe rețelele sociale, care postează imagini false, care atrag tot felul de oameni, imagini făcute cu inteligența artificială. E nebunie pe rețelele sociale în momentul de față și nimeni nu face nimic, deși denumirile acestor grupuri de utilizatori sunt la vedere, există. Poți afla destul de ușor, dacă ești serviciu secret în orice țară, cine se află în spatele acestor campanii de buimăcire a populației din România, de manipulare. E tăcere instituțională și pe fondul acestei probleme de legitimitate care, astăzi, cred că se rezolvă. Până la urmă, important este ca această voință a poporului să fie una reală și nu una care rezultă în urma unor buimăceli colective, care este aruncată în momentul de față în România și pe care nimeni nu o poate explica”, a mai spus Cristian Păun.

El a subliniat că populația a dat un semnal inclusiv în ceea ce privește fostul președinte al României.

„Din punctul meu de vedere cred că ar fi trebuit să se întâmple la acel moment al alegerilor. Nu trebuia să reieșim în față cu același președinte. Nemulțumirea generală a fost și în privința dumnealui, pentru că știm și noi toate acele dosare discutabile apărute în presă, cu privire la călătorii, vacanțe, zboruri dubioase – și ar trebui toate astea, într-un final, să fie și ele lămurite. Mă gândesc că noul președinte interimar va veni inclusiv cu noi clarificări, noi informații, transparență mai mare cu privire la mandatele fostului președinte, astfel încât să ne fie și nouă clar ce a făcut concret în ultimii ani. N-ar trebui să-i fie frică niciunui președinte de mandatele sale, dacă mandatele respective au fost administrate legal”, a adăugat Păun.

În opinia sa, va fi mult mai bine pentru România faptul că se schimbă puțin tabla de șah.

„Vom vedea o presiune reală și mai mare pe aceste instituții care în acest moment nu cred că-și fac cum trebuie datoria. Eu, ca cetățean, nu mă simt protejat, nu mă simt în niciun fel apărat – și nu cred că este cazul ca într-o țară de nivel NATO să avem astfel de sentimente: să intri pe Facebook și să vezi cum grupuri, grupuri, nestingherite, fac legea prin România și, pur și simplu, nimeni nu-i la întrebari”, a mai spus Cristian Păun.

Klaus Iohannis și-a anunțat, luni, demisia din funcția de președinte al României. El a menționat că va pleca de la Palatul Cotroceni pe data de 12 februarie.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Record pentru comerțul mondial cu gaze lichefiate (GNL) – date IGU
Record pentru comerțul mondial cu gaze lichefiate (GNL) – date IGU
Comerţul mondial cu gaze naturale lichefiate (GNL) a atins un nivel record anul trecut, pe măsură ce exporturile puternice din SUA şi creşterea importurilor europene au compensat achiziţiile......
Norvegia cere Chinei să aducă Rusia la masa negocierilor de pace privind Ucraina
Norvegia cere Chinei să aducă Rusia la masa negocierilor de pace privind Ucraina
Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Stoere, a îndemnat luni China să recurgă la legăturile sale cu conducerea Rusiei pentru ...
Camera Consultanților Fiscali solicită clarificări privind împrumuturile intragrup, în sensul stabilirii deductibilității dobânzilor sau redimensionării impozitului pe profit, în funcție de încadrare
Camera Consultanților Fiscali solicită clarificări privind împrumuturile intragrup, în sensul stabilirii deductibilității ...
CCF apreciază necesară o clarificare urgentă sau o dezvoltare/completare a prevederilor articolului 11 din Codul fiscal ...
Germania are un plan pentru o rezervă strategică de gaze, cu o valoare de până la 1,5 miliarde de euro
Germania are un plan pentru o rezervă strategică de gaze, cu o valoare de până la 1,5 miliarde de euro
Ministerul german al Economiei îşi face planuri pentru o rezervă strategică de gaze, care ar fi utilizată în situaţii ...