Lazea, BNR: Creşterea salariilor depinde de îmbunătăţirea drastică a sistemului de educaţie

Românii pot obţine salarii mai mari doar pe măsură ce competitivitatea muncii creşte, iar aceasta depinde de îmbunătăţirea drastică a sistemului de educaţie, a declarat marţi economistul şef al Băncii Naţionale a României, Valentin Lazea, în cadrul conferinţei 'Economia: De la made in Romania la made by Romania', organizată de Academia de Studii Economice.
Economica.net - mar, 03 iun. 2014, 11:55
Lazea, BNR: Creşterea salariilor depinde de îmbunătăţirea drastică a sistemului de educaţie

‘Salarii mai mari în România pot fi obţinute doar în condiţiile creşterii, în aceeaşi măsură, a productivităţii muncii, însă aceasta depinde de îmbunătăţirea drastică a sistemului de educaţie. Cum să faci productivitate, să ai salarii comparabile cu polonezii sau cehii când structura populaţiei României pe niveluri de educaţie este următoarea: 14% studii superioare, 41% studii liceale sau postliceale şi 45% studii primare sau neterminate. Deci despre ce convergenţă către zona euro vorbim…’, a spus Lazea.

El a amintit şi de testele PISA (evaluare standardizată internaţional, program iniţiat de OECD – n.r.) potrivit cărora, din 65 de state analizate, România se află pe locul 45 la matematică, 49 la ştiinţe şi pe locul 50 la citire, înţelegere text. ‘Cu alte cuvinte oamenii de rând, liceenii de rând, nu înţeleg despre ce li se vorbeşte’, a subliniat Lazea.

Oficialul BNR a amintit faptul că sunt state precum Polonia, Slovacia sau Ungaria, în care salariile sunt mai mari decât în România cu 70% – 80%, dar care, din cauza productivităţii muncii, ajung să aibă costuri unitare pe forţa de muncă similare cu ale României. ‘Aceasta spune că noi degeaba am încerca să creştem salariile, chiar şi cu 30%, cu aceeaşi productivitate neîmbunătăţită, ajungem să avem costuri unitare cu forţa de muncă mai mari decât Polonia, Slovacia sau Ungaria pentru că ei, la salarii aproape duble, au o productivitate mult mai mare’, a mai spus Valentin Lazea.

El a precizat că nivelul de productivitate a muncii în România este unul din factorii care împiedică dezvoltarea produselor ‘Made by Romania’. Ceilalţi factori sunt, în opinia sa, accesul dificil la finanţare pentru firmele din România şi lipsa unui ecosistem prietenos pentru inovare.

Croitoru, BNR: Creşteţi calitatea învăţămânului, nu creşteţi impozitele, şi reformaţi administraţia publică
     
Creşterea calităţii învăţământului, reforma administraţiei publice şi prioritizarea investiţiilor sunt câteva din recomandările care s-au conturat în cadrul conferinţei ‘Economia: De la made in Romania la made by Romania’, organizată de Academia de Studii Economice, a declarat marţi consilierul guvernatorului Băncii Naţionale României, Lucian Croitoru.

‘Creşteţi calitatea învăţământului. Este un proces foarte dificil, dar setaţi criteriile nici foarte sus, să constataţi că nimeni nu le îndeplineşte, dar nici foarte jos să constataţi că nu puteţi creşte calitativ învăţământul’, a recomandat Lucian Croitoru.

El a colectat 10 idei din prezentările participanţilor la prima parte a conferinţei pe care le-a prezentat ca şi concluzie. Prima recomandare a fost ‘nu creşteţi impozitele, mai degrabă raţionalizaţi cheltuielile. Dacă chiar vreţi să creşteţi ceva, creşteţi libertatea economică, mai ales cea care este fondată pe clarificarea drepturilor de proprietate şi pe creşterea producţie’, a spus Croitoru.

De asemenea, el a recomandat ‘domnia legii’ care, în opinia sa, nu înseamnă numai să ai reforme în justiţie, ci şi clarificarea drepturilor de proprietate.

‘Nu mai sacrificaţi cheltuielile de investiţii pentru a creşte transferurile. Faceţi invers! Permiteţi transferurilor să crească într-un ritm mai mic decât al investiţiilor’, este o altă idee expusă de consilierul guvernatorului BNR.

În plus, acesta a recomandat prioritizarea investiţiilor, toleranţă şi, mai ales, reformarea administraţiei publice, inclusiv prin penetrarea tehnologiei electronice în relaţia cu clientul.

Mai mult, Croitoru susţine că atunci când se stabilesc anumite date, trebuie să se ţină cont de realităţi, pentru a face aceste date credibile.

Te-ar mai putea interesa și
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii în companii din domeniul apărării şi industriei de armament
Lege controversată pentru banii de pensie a 8,3 milioane de români. BNS se opune investirii banilor din Pilonul 2 de pensii ...
Blocul Naţional Sindical (BNS) cere retragerea imediată a unui proiect de lege prin care fondurile de pensii administrate privat ar putea investi banii din Pilonul 2 de pensii în companii din......
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce a pus și fotovoltaice mai mult decât toată puterea instalată a României. La noi se vorbește despre eoliene în Marea Neagră de 20 de ani, rezultate zero
Cifrele care ne rușinează: Polonia, “țara cărbunelui”, produce deja energie eoliană în Marea Baltică, după ce ...
Polonia, al cărei sistem energetic este încă dependent de centralele pe cărbune, a marcat zilele trecute un moment istoric: ...
Schimbare majoră în lanțul de magazine de cosmetice Rituals. Compania a investit 40 de milioane de euro pentru o reamenajare globală fulger
Schimbare majoră în lanțul de magazine de cosmetice Rituals. Compania a investit 40 de milioane de euro pentru o reamenajare ...
Rituals Cosmetics va începe în luna august să reamenajeze 1.500 de boutique-uri din 30 de țări, în urma unei investiții ...
Vânzările Goo Goo, brandul de suc al youtuberului iSilent produs de Natura Vrancea, vor ajunge la peste un milion de bucăți
Vânzările Goo Goo, brandul de suc al youtuberului iSilent produs de Natura Vrancea, vor ajunge la peste un milion de bucăți
Vânzările GOO GOO, brandul de suc al lui iSilent dezvoltat împreună cu Nexus Gaming și produs sub licență de Natura ...