Euro a coborât sub pragul de 1,36 dolari după ce BCE a redus dobânzile

Moneda euro a coborât joi sub pragul de 1,36 dolari, după ce Banca Centrală Europeană a anunţat că a decis să reducă toate cele trei dobânzi de referinţă şi că urmează şi alte măsuri de politică monetară, transmite Reuters.
Economica.net - J, 05 iun. 2014, 13:36
Euro a coborât sub pragul de 1,36 dolari după ce BCE a redus dobânzile

Consiliului guvernatorilor BCE a decis joi să reducă dobânda de bază la nivelul record de 0,15%, să scadă dobânda la facilitatea de creditare marginală la 0,40% (de la 0,75% anterior) şi, pentru prima dată în istorie, a dus rata dobânzii la facilitatea de depozit în teritoriul negativ (la minus 0,10%).

Imediat după anunţarea acestor decizii moneda euro a coborât până la valoarea de 1,3561 dolari, de la 1,36 dolari anterior.

De asemenea, euro s-a depreciat şi în raport cu monedele emergente precum zlotul polonez, forintul ungar şi lira turcească. Un euro era cotat la 4,1068 zloţi, cel mai mic curs din luna aprilie 2013. În raportul cu forintul ungar moneda euro s-a depreciat ci 0,4% până la 302,02 forinţi iar în raport cu lira turcească s-a depreciat cu 0,8% fiind cotat la 2,8542 lire.

Reducerile de dobândă, care erau aşteptate de majoritatea economiştilor, ar putea fi însoţite de noi măsuri de politică monetară. Printre posibilităţi se numără măsuri pentru stimularea lichidităţii, o nouă rundă de credite ieftine pentru bănci şi chiar şi achiziţii de active. Preşedintele BCE, Mario Draghi, urmează să organizeze o conferinţă de presă la ora 12.30 GMT.

 

Te-ar mai putea interesa și
Se încinge lupta în clasamentul celor mai mari producători de bere din România. Heineken câștigă cotă de piață în cel mai slab an din istoria industriei
Se încinge lupta în clasamentul celor mai mari producători de bere din România. Heineken câștigă cotă de piață ...
Producătorul olandez de bere Heineken, al doilea jucător pe piaţa berii din România după Ursus, a câștigat cotă de piață în 2025, anul în care consumul a ajuns la minimum ultimilor 20 de......
Franţa cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a înaintat în Liban
Franţa cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a înaintat în Liban
Franţa a cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a anunţat că a ocupat ...
Licitație de milioane la Aeroportul Otopeni! Sunt căutate servicii pentru întreținerea sistemelor care detectează explozibili
Licitație de milioane la Aeroportul Otopeni! Sunt căutate servicii pentru întreținerea sistemelor care detectează explozibili
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat o licitaţie de 1,9 milioane de euro pentru întreținerea și ...
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai ...