Poliţia a luat măsuri pentru supravegherea judiciară a 166 de persoane în ultima săptămână

Poliţia Română informează că, în perioada 30 mai - 6 iunie, au fost luate măsuri pentru supravegherea judiciară a 166 de persoane, faţă de care instanţele de judecată au dispus măsuri preventive neprivative de libertate.
Economica.net - D, 08 iun. 2014, 14:50
Poliţia a luat măsuri pentru supravegherea judiciară a 166 de persoane în ultima săptămână

Potrivit unui comunicat de presă remis, duminică, AGERPRES, în aceeaşi perioadă, la nivel naţional, au fost înregistrate 42 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară dispuse iniţial cu alte măsuri.

‘În perioada 30 mai – 6 iunie, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 166 de persoane. Poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 34 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, precum şi faţă de 132 persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar. Poliţia verifică, periodic, modul în care cei în cauză îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă. În ultima săptămână, la nivel naţional au fost înregistrate 42 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial cu alte măsuri. Astfel, măsura controlului judiciar dispusă iniţial a fost înlocuită în zece cazuri cu măsura condamnării cu executare, în două cazuri cu măsura condamnării cu suspendare, în 18 cazuri cu măsura arestării preventive’, precizează sursa citată.

De asemenea, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită în două cazuri cu măsura condamnării cu executare, în şapte cazuri cu arestare preventivă şi în câte un caz în condamnare cu suspendare, internare într-un centru de detenţie şi amânare a executării pedepsei.

‘Odată cu intrarea în vigoare a noilor prevederi procesual penale au fost operaţionalizate Birourile de Supraveghere Judiciară de la nivelul IGPR, DGPMB şi IPJ-uri, precum şi compartimente de supraveghere judiciară la nivelul poliţiilor municipale, altele decât cele reşedinţă de judeţ. Aproximativ 500 de poliţişti îşi desfăşoară, la nivel naţional, activitatea în cadrul structurilor de supraveghere judiciară’, mai arată sursa citată.

Este precizat şi faptul că, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, a fost elaborată o metodologie privind supravegherea persoanelor faţă de care s-a dispus măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauţiune sau arestului la domiciliu, pentru aplicarea, la nivel naţional, în mod unitar, a prevederilor legale şi a fost dezvoltată o aplicaţie informatică pentru evidenţa acestora.

 

Te-ar mai putea interesa și
Primele date oficiale despre producțiile agricole din acest an. Cât grâu au băgat fermierii în hambare
Primele date oficiale despre producțiile agricole din acest an. Cât grâu au băgat fermierii în hambare
Fermierii au recoltat până la data de 30 iulie puțin peste 11 milioane de tone de tone de grâu, secară și triticale de pe 80,8% din suprafața recoltată. ...
O nouă fabrică apare în România. Germanii de la Bauer intră pe piața energiei din biomasă
O nouă fabrică apare în România. Germanii de la Bauer intră pe piața energiei din biomasă
Compania germană Carbo-FORCE, specializată în tehnologii de piroliză și în producția de bio-cărbune, parte din concernul ...
SoftServe: În România, găsim specialiști cu un nivel ridicat de expertiză tehnică și ne dorim să continuăm să creștem echipele locale NVIDIA
SoftServe: În România, găsim specialiști cu un nivel ridicat de expertiză tehnică și ne dorim să continuăm să creștem ...
SoftServe vrea să își extindă în continuare echipele din România, pe fondul cererii pentru competențe avansate în ...
Absolventa de fizică la Măgurele care a folosit AI înainte ca termenul să fie cunoscut măcar în lume. Cum ajută milionarii să nu cumpere opere de artă false
Absolventa de fizică la Măgurele care a folosit AI înainte ca termenul să fie cunoscut măcar în lume. Cum ajută milionarii ...
Dr. Carina Popovici, Chief Executive Officer Art Recognition AG , a absolvit Facultatea de Fizică din București și apoi ...