Ţările de Jos au început un program pilot de vaccinare împotriva virusului gripei aviare la o fermă de găini ouătoare

Ţările de Jos, unul dintre cei mari exportatori mondiali de ouă, au demarat luni, la o fermă de găini ouătoare, un program pilot de vaccinare a păsărilor împotriva virusului gripei aviare, obiectivul fiind vaccinarea pe scară largă, a anunţat Guvernul de la Haga, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 10 mart. 2025, 17:28
Ţările de Jos au început un program pilot de vaccinare împotriva virusului gripei aviare la o fermă de găini ouătoare

Virusul gripei aviare a ucis sau a dus la eutanasierea a sute de milioane de păsări la nivel global în ultimii ani, majoritatea dintre ele fiind găini ouătoare, ceea ce a determinat o creştere explozivă a preţului la ouă. De asemenea, virusul s-a răspândit şi la oameni şi la alte animale, ceea ce a provocat îngrijorări referitoare la o nouă pandemie.

Programul pilot din Ţările de Jos vine la finalul unor teste pe teren care, anul trecut, au demonstrat eficacitatea a două vaccinuri. În prima fază, programul va fi derulat la o singură fermă, şi apoi este posibil să fie extins şi la alte ferme, a precizat Guvernul de la Haga, într-un comunicat de presă.

„Obiectivul este acela de a vedea cum răspunde piaţa la vânzările de produse provenite de la păsări vaccinate şi a dobândi experienţă cu implementarea programului de supraveghere”, se precizează în comunicatul de presă.

Ţările de Jos au optat pentru o implementare graduală pentru că vaccinarea pe scară largă a păsărilor necesită o ajustare a infrastructurii veterinare şi poate avea consecinţe nedorite pe partea comercială, a precizat Guvernul.

Programele de vaccinare împotriva gripei aviare pot declanşa interdicţii la export, de teamă că păsările vaccinate care nu dau semne de infecţie ar putea reprezenta un risc pentru păsările sănătoase din ţările unde sunt exportate. Un exemplu este programul francez de vaccinare pe scară largă a raţelor din 2023, care a determinat mai multe ţări să interzică produsele franceze din carne de pasăre.

Puii de găină vor fi vaccinaţi la incubatoarele olandeze înainte de a fi transferaţi la fermele de găini ouătoare, iar ouăle vor fi vândute numai în Ţările de Jos. Programul se va derula până la începutul anului 2027.

„Sunt încântat că sectorul avicol vrea să facă acest pas împreună cu mine. Vaccinarea oferă o oportunitate uriaşă pentru a controla mai bine gripa aviară”, a declarat ministrul olandez al Agriculturii, Femke Wiersma.

Te-ar mai putea interesa și
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Kaspersky: sistemele multimedia auto au devenit o țintă pentru atacurile informatice
Un nou tip de malware pentru Android a fost identificat în iunie 2026 în sisteme Head Unit utilizate pe autovehicule, într-o campanie care a exploatat mecanismele integrate de actualizare software....
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează toți banii. Cum suntem toți luați de teroriști sau infractori financiari
Riscul la care sunt expuși toți românii cu cont în bancă. Dai explicații „în orb” sau ți se blochează ...
O lege din 2019 impune tuturor băncilor din România să ia măsuri periodice pentru a își cunoaște clientela. Instituțiile ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Acordul de Mediu revizuit ar putea fi emis abia din octombrie
Procedura de mediu pentru secțiunile montane 2 și 3 ale A1 Sibiu - Pitești ar putea fi finalizată abia din octombrie, ...
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Britanicii de la Vast Resources, care dețin două mine polimetalice în România, vor să reia exploatarea
Vast Resources, compania minieră britanică listată Bursa de Mărfuri AIM de la Londra, anunță că pregătește reluarea ...