Guvernul ia de la toţi consumatorii de curent 750 mil. euro, prin factură, ca să sprijine industria

Ajutorul de stat pe care Guvernul îl acordă marilor consumatori industriali de energie electrică este, în fapt, un ajutor dat de către populaţie şi micii consumatori industriali, care vor plăti cu circa 1% mai mult în factura la curent. 75 de milioane de euro pe an timp de 10 ani, atât vor plăti consumatorii români pentru a ajuta marea industrie.
Economica.net - J, 12 iun. 2014, 13:21
Guvernul ia de la toţi consumatorii de curent 750 mil. euro, prin factură, ca să sprijine industria

Ajutorul de stat aprobat de Guvern pentru spijinirea marilor consumatori de energie electrică este suportat, de fapt, de restul consumatorilor de curent din ţară. Concret, plata certificatelor verzi de la care sunt exceptaţi consumatori precum Alro Slatina şi Arcelor Mittal Galaţi, va fi trasnferată, etapizat, populaţiei şi restului de firme ce nu se califică pentru schema de ajutor de stat. Astfel, impactul pe care Guvernul, prin Departamentul pentru Energie, îl estimează – 750 de milioane de euro în 10 ani, este transferat integral în facturile de energie electrică. În medie, 75 de milioane de euro anual vor plăti consumatorii români de curent pentru a sprijini industria românească intensivă în energie.

„În proiectul de act normativ se specifică că plata certificatelor verzi de care sunt exceptaţi marii consumatori industriali se va transfera către restul de consumatori din România. Mai trebuie şi avizul Comisiei Europene pentru ca legea să producă efecte”, explică Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE.

Legea presupune ca marii consumatorii industriali de energie electrică să fie exceptaţi de la plata a până la 85% din certificatele verzi, pe o perioadă de 10 ani, în funcţie de consum, numărul de angajaţi şi cifra de afaceri a companiilor.

Premierul Victor Ponta a prezentat actul normativ cu subvenţionarea marilor consumatori ca pe o măsură foarte buna. „Ajută marii consumatori, cei care creează mii, zeci de mii de locuri de muncă, care de fapt reprezintă industria, să ramana competitivi si sa isi scada preturile si costurile cu energia”, a spus Ponta.

Actul normativ a fost iniţiat de Ministerul Economiei şi susţinut  de ministrul Constantin Niţă şi premierul Victor Ponta.

Măsura se aplică pentru consumatorii industriali, favorizatii fiind cei mai mari, printre care Alro şi ArcelorMittal. În total, vor fi ajutaţi circa 300 de mari consumatori. Celelalte milioane de consumatori casnici şi firmele mai mici, vor suporta subvenţiile.

Schema de sprijin are valabilitate de 10 ani şi se va aplica de la 1 august 2014, după aprobarea Notificării acesteia de catre Comisia Europeană.

Fiecare consumator român de electricitate plăteşte suplimentar pentru producţia de energie „verde”, subvenţionată prin sistemul certificatelor verzi. Potrivit legii, o centrală eoliană primeşte de la stat 0,5 certificate verzi pentru fiecare MWh livrat în sistem iar preţul unui certificat pe piaţa liberă este de 28 de euro  O centrală fotovoltaică primeşte 3 certificate verzi

Un certificat verde se emite de Transelectrica după producerea şi livrarea unui MWh de energie regenerabilă. Schema prin care România acordă aceste certificate este completată de obligaţia ca furnizorii de electricitate să achiziţioneze un procent anual de certificate proporţional cu energia livrată. La rândul lor, aceştia îşi recuperează banii de la consumatori prin factura la curent, în aşa fel încât toată populaţia României sprijină producţia de energie verde. Contribuţia fiecărui consumator în certificate verzi este înscrisă în partea de jos a facturii la curent. În mod uzual, certificatele veri reprezintă circa 6% din valoarea facturii.

România are circa 3.000 de MW instalaţi în eoliene şi aproape 2.000 de MW instalaţi în fotovoltaic .

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunţă că ar putea merge la Islamabad dacă se ajunge la un acord de pace cu Iranul,care a acceptat „aproape totul”
Trump anunţă că ar putea merge la Islamabad dacă se ajunge la un acord de pace cu Iranul,care a acceptat „aproape ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că dacă se va ajunge la un acord cu Iranul pentru încheierea războiului în cadrul negocierilor de la Islamabad ar putea merge la faţa locului,......
Danezii de la JD Agro Cocora, care dețin una dintre cele mai mari exploatații agricole din România, au revenit pe profit
Danezii de la JD Agro Cocora, care dețin una dintre cele mai mari exploatații agricole din România, au revenit pe profit
Grupul JD Agro Cocora, unul dintre cei mai mari producători agricoli din România, deţinut de investitori danezi prin Romania ...
Românii evită educația și informarea. Ce arată datele oficiale despre cum folosim internetul
Românii evită educația și informarea. Ce arată datele oficiale despre cum folosim internetul
Românii folosesc internetul într-un mod diferit față de restul europenilor: petrec mai mult timp pe rețelele sociale ...
Volkswagen a prezentat ID.3 Neo cu interior regândit și autonomie de până la 630 km
Volkswagen a prezentat ID.3 Neo cu interior regândit și autonomie de până la 630 km
Noul Volkswagen ID.3 Neo are trei versiuni de motorizare, asociate cu trei baterii, o autonomie maximă de 630 km și un ...