Camera Consultanţilor Fiscali solicită Ministerului Finanțelor lămuriri cu privire la impozitului minim pe cifra de afaceri și a celui pe ptrol și gaze naturale

Camera Consultanţilor Fiscali (CCF) a transmis o nouă adresă la Ministerul Finanţelor, în care susţine că legislaţia în privinţa impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) şi a celui suplimentar din activitatea de petrol şi gaze (ICAS) nu este clară, unele companii plătind doar IMCA, iar altele ICAS.
AGERPRES - mar, 18 mart. 2025, 18:25
Camera Consultanţilor Fiscali solicită Ministerului Finanțelor lămuriri cu privire la impozitului minim pe cifra de afaceri și a celui pe ptrol și gaze naturale

„Am identificat în practică un comportament neunitar în aplicarea acestor prevederi legale de către operatorii economici. Unii dintre aceştia, în analiza impozitului pe profit, au interpretat legislaţia luând în considerare faptul că impozitul pe profit este mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri, aşa încât au declarat şi plătit impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA de 1%) pentru anul 2024, chiar dacă au obţinut venituri şi din activitatea de petrol şi gaze”, se arată în adresa CCF, relatează Agerpres.

Potrivit consultanţilor fiscali, alţi operatori economici au înţeles că trebuie să declare şi achite impozitul pe profit datorat pentru anul 2024, indiferent de valoarea acestuia raportat la IMCA şi, suplimentar acestuia, impozitul specific pe cifra de afaceri (ICAS de 0,5%).

„Înţelegerea noastră, la nivelul anului 2024, este că agenţii economici care obţin venituri şi din derularea activităţilor conform codurilor CAEN referitoare la petrol şi gaze, pe lângă veniturile obţinute din derularea activităţii curente, au obligaţia de a achita un impozit suplimentar impozitului pe profit, respectiv un impozit specific pe cifra de afaceri”, a afirmat Dan Manolescu, preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali.

Camera Consultanţilor Fiscali susţine că agenţii economici care au obţinut venituri, la nivelul anului 2024, atât din activitatea comercială de bază (alta decât domeniul petrol şi gaze), cât şi venituri, chiar incidentale/minimale, din activităţi economice din domeniul petrol şi gaze, conform codurilor CAEN expres prevăzute în legislaţia fiscală aplicabilă, sunt obligaţi să achite impozitul pe profit conform art. 13 din Codul fiscal şi un impozit suplimentar (ICAS), conform art. 18^3 din Codul fiscal – în vigoare în anul 2024.

CCF solicită Ministerului Finanţelor să confirme dacă aprecierea cu privire la aplicarea legislaţiei incidente anului 2024 este una corectă.

„Pentru anul 2024 nu se mai pot realiza modificări legislative şi, prin urmare, este lipsit de eficienţă ca la această oră să mai reiterăm criticile cu privire la caracterul injust şi chiar lipsit de logică al cuprinderii în baza de impozitare a ICAS a veniturilor din activităţile care nu au nicio legătură cu sectorul de petrol şi gaze vizat, de altfel, de lege. Astfel, aceste clarificări sunt necesare doar pentru a evita aplicarea incorectă şi neunitară a legislaţiei fiscale la nivelul anului fiscal 2024 de către contribuabili şi sancţionarea lor drastică de către Fisc la o dată ulterioară”, a declarat Doru Dudas, preşedintele Comitetului Fiscal al CCF.

Guvernul a adoptat pe 31 ianuarie un act normativ prin care se stabileşte obligaţia de plată a impozitului suplimentar pe cifra de afaceri pentru toate persoanele juridice care desfăşoară activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale.

„Potrivit noilor reglementări, se stabileşte obligaţia de plată a impozitului suplimentar pe cifra de afaceri (ICAS) pentru toate persoanele juridice care desfăşoară activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale. Ordonanţa indică codurile CAEN corespunzătoare activităţilor principale sau secundare desfăşurate în sectoarele petrol şi gaze naturale, clarifică sfera de aplicare a ICAS prin instituirea unor reguli specifice în ceea ce priveşte stabilirea obligaţiei de plată pentru persoanele juridice străine care în mod individual sau într-o formă de asociere livrează bunuri, prestează servicii pe teritoriul României sau livrează bunuri de pe teritoriul României, desfăşurând activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale, dar care nu au înregistrat un sediu permanent în România”, arată Guvernul.

Executivul menţionează că pentru a reduce riscul de neplată a impozitului se instituie reguli pentru constituirea de către aceste persoane juridice a unei garanţii de 1.000.000 euro, precum şi reguli pentru desemnarea unui reprezentant pentru calcularea, declararea şi plata acestui impozit.

Prin ordonanţă se stabileşte, de asemenea, excluderea din sfera de aplicare a ICAS, în anumite condiţii, a contribuabililor care au obţinut venituri din vânzarea combustibililor solizi, naftalinei, uleiului pentru încălzire, petrolului lampant, hidrogenului, produselor lubrifiante şi de răcire.

Actul normativ instituie şi reguli de aplicare/ieşire din cadrul sistemului de impozitare, pentru persoanele juridice care încep/încetează să desfăşoare activităţi în sectoarele petrol şi gaze naturale, se clarifică faptul că ICAS nu intră în sfera de aplicare a convenţiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alt stat şi se efectuează corelări tehnice necesare ca urmare a modificărilor/completărilor propuse.

Te-ar mai putea interesa și
OCDE prognozează că economia României va scădea ușor în acest an. Organizația mai spune că țara noastră are nevoie de consolidare fiscală și reforme
OCDE prognozează că economia României va scădea ușor în acest an. Organizația mai spune că țara noastră are nevoie ...
România are nevoie de o consolidare fiscală susţinută după 2026 pentru a stabiliza datoria publică şi a reduce dezechilibrele externe, arată cele mai recente previziuni ale Organizaţiei......
Dragoș Pîslaru, anunț despre PNRR: Am depășit 60% grad de absorbție. Mai sunt în discuție 28 de milioane, față de 4,9 miliarde de euro
Dragoș Pîslaru, anunț despre PNRR: Am depășit 60% grad de absorbție. Mai sunt în discuție 28 de milioane, față ...
Dragoș Pîslaru, Ministrul Fondurilor Europene, anunță că România a absorbit mai mult de 60% din fondurile disponibile ...
RECORD. Ofertă fără precedent la creditele de locuință. Aproape 300 de tipuri de împrumuturi sunt puse la bătaie. Dobânzi, rate, condiții
RECORD. Ofertă fără precedent la creditele de locuință. Aproape 300 de tipuri de împrumuturi sunt puse la bătaie. ...
La ora actuală, pe piața bancară din România există 296 de tipuri de credite ipotecare sau cu destinație imobiliară ...
Cum explică Lidl că în 2025 au avut cu aproximativ 150 de angajați mai puțin, în medie, decât cu un an în urmă
Cum explică Lidl că în 2025 au avut cu aproximativ 150 de angajați mai puțin, în medie, decât cu un an în urmă
Potrivit datelor publicate de Ministerul de Finanțe, Lidl Discount SRL, compania care operează magazinele Lidl din România, ...