Cum se apropie Paștele, Consiliul Concurenței atrage atenția că fiecare companie trebuie sa-și stabilească politica comercială

Consiliul Concurenţei atrage atenţia că fiecare companie trebuie să-şi stabilească independent politica sa comercială, iar anticiparea unui anumit preţ ce ar trebui practicat poate intra sub incidenţa prevederilor Legii Concurenţei, scrie Hotnews.
Economica.net - vin, 21 mart. 2025, 12:54
Cum se apropie Paștele, Consiliul Concurenței atrage atenția că fiecare companie trebuie sa-și stabilească politica comercială

„Este firesc ca în perioada Sărbătorilor Pascale, cererea pentru anumite produse, cum sunt ouăle, să crească. Declarațiile prin care reprezentanții unor companii își anunță, însă, intențiile de a majora prețurile pentru produsele pe care le comercializează, pot conduce la coordonarea comportamentului concurenților și la o creștere artificială a prețurilor pe piață. Aceste tipuri de acțiuni sunt sancționate din perspectiva regulilor de concurenţă naţionale și europene, deoarece denaturează concurența și prejudiciază consumatorii”, spune Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Autoritatea de concurență atrage atenţia și asupra faptului că o asociaţie poate fi considerată răspunzătoare de încălcarea regulilor de concurenţă atunci când deciziile, recomandările sau orice altă activitate întreprinsă de aceasta influenţează comportamentul companiilor, afectând concurenţa dintre ele.

Astfel, Consiliul Concurenței recomandă companiilor să evite orice practici care ar putea încălca legislaţia concurenţei și să se adreseze instituției cu privire la compatibilitatea inițiativelor lor cu legislația în domeniu.

Consiliul Concurenței a amendat deja cinci mari comercianți de ouă și asociația de profil

Autoritatea de concurență a sancționat în anul 2020, cu amenzi în valoare totală de 13,4 milioane lei cinci companii din domeniul producției și/sau comercializării ouălor de consum din România, precum și asociația administrată de acestea (UCPR) pentru că și-au coordonat politicile comerciale referitoare la livrările de produse pe piață, cu facilitarea acestor acțiuni de către asociație, cu scopul de a crește artificial prețurile produselor sau cel puțin de stopare a scăderii prețurilor.

Consiliul Concurenței a constatat, în cadrul investigației, că reprezentanții companiilor se întâlneau, în mod frecvent, sub umbrela asociației, pentru a discuta problemele sectorului avicol, dar și pentru a planifica acțiuni comune referitoare la activitatea de producție și livrare a acestora, schimbând informații sensibile din punct de vedere concurențial.

În plus, autoritatea de concurență a impus UCPR mai multe măsuri, pe care aceasta este obligată să le pună în aplicare:

-să nu dezvăluie membrilor săi date individualizate pe societate, ci doar informații agregate la nivel de asociație;

-să furnizeze accesul complet la aceste informații agregate și companiilor neasociate care solicită accesul pe motivul interesului lor de a-și pregăti intrarea pe piață;

-să informeze asociații cu privire la modificările aduse sistemului de circulare a informațiilor în cadrul asociației.

Companiile amendate au fost Toneli Holding SA, Avicola Lumina SA, Avicola București SA, Albatros Gold SRL, Super Eggs SRL.

Te-ar mai putea interesa și
Coreea de Nord a lansat circa 10 rachete balistice către Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat circa 10 rachete balistice către Marea Japoniei
Coreea de Nord a lansat circa 10 rachete balistice cu rază scurtă de acţiune către Marea Japoniei, a anunţat joi Statul Major Interarme sud-coreean (JCS), la mai puţin de o săptămână după......
Casa Națională de Pensii Publice are un nou președinte
Casa Națională de Pensii Publice are un nou președinte
Vasilica-Valentina Robu a fost numită în funcția de președinte al Casei Naționale de Pensii Publice, printr-o decizie ...
Peiu, AUR: Sistemul bancar din România este un paradox speculativ! Băncile au profituri record, dar finanţează statul risipitor în loc de economia reală
Peiu, AUR: Sistemul bancar din România este un paradox speculativ! Băncile au profituri record, dar finanţează statul ...
Liderul senatorilor AUR Petrişor Peiu a evidenţiat vulnerabilităţile structurale grave ale sistemului bancar din România, ...
Petrom, profit de 4 miliarde de lei la nouă luni, creștere de 18%, după un trimestru 3 excepțional. A plătit taxe de 16 miliarde
Petrom, profit de 4 miliarde de lei la nouă luni, creștere de 18%, după un trimestru 3 excepțional. A plătit taxe de ...
OMV Petrom, cea mai mare companie energetică din Europa de Sud-Est, a raportat pentru primule nouă luni ale anului un profit ...