Grecia: Guvernul încearcă să coreleze salariile bugetarilor în funcţie de performanţă

Ministrul grec responsabil al funcţiei publice va căuta de acum înainte să coreleze salariul de performanţă, a anunţat el luni, referindu-se la frecventele comentarii despre ineficienţa bugetarilor, potrivit AFP.
Economica.net - mar, 17 iun. 2014, 05:22
Grecia: Guvernul încearcă să coreleze salariile bugetarilor în funcţie de performanţă

‘Vrem să găsim un mod de a lega productivitatea de atribuirea gratificaţiilor’, a declarat Kyriakos Mitsotakis, ministru al reformei administrative, pentru canalul de televiziune Skai.

Ministrul fusese întrebat despre unele informaţii apărute în presă greacă cu privire la restabilirea celui de-al 13-lea salariu pentru bugetari, suprimat în cadrul curei de austeritate aplicate ţării, indexându-l în acelaşi timp conform unor criterii de performanţă.

Restructurarea administraţiei greceşti este unul din capitolele importante ale planului de reforme structurale la care a consimţit Grecia în schimbul a două planuri de ajutor internaţionale.

În auditul său punctual asupra economiei greceşti publicat săptămâna trecută, FMI, unul dintre creditorii internaţionali ai ţării, împreună cu BCE şi UE, exprimă o opinie critică faţă de funcţia publică a ţării, descrisă ca fiind ‘excepţional de ineficientă’, deşi amputată cu 161.000 de posturi (19 %) de agenţii săi din 2010 până în prezent.

Introducerea criteriilor de performanţă este una dintre recomandările FMI care susţine, de asemenea, revizuirea scalei remuneraţiilor pentru că ‘agenţi cu calificare slabă sunt încă relativ bine plătiţi în raport cu sectorul privat’.

În funcţia publică, unde salariile au fost tăiate cu sume cuprinse între 15 şi 40 % de la începerea crizei, FMI se declară ‘neliniştit să ştie dacă tabu-ul concedierilor a fost într-adevăr ridicat’. Grecia trebuie să concedieze 11.000 de funcţionari până la sfârşitul anului 2014 pentru a-i reangaja pe criterii de calificare mai bine definite.

Dar aplicarea acestor măsuri a dus în ultimele zile la o primă depunere a armelor între conservatori şi socialişti, parteneri de doi ani în cadrul unui guvern remaniat săptămâna trecută.

Astfel, noul ministru al educaţiei, socialist, i-a cerut lui Mitsotakis o reducere a numărului funcţionarilor care trebuie concediaţi în ministerul său.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful Dacia cere autorităților viteză de execuție și responsabilitate
Șeful Dacia cere autorităților viteză de execuție și responsabilitate
Prezent la evenimentul care a marcat împlinirea a 30 de ani de către Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), al cărei președinte este în prezent, Mihai Bordeanu,......
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea ...
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...