VIDEO Calea ferată Brașov – Sighișoara: Aktor a depășit pragul de 50% la lotul mega – tunelurilor

Asocierea condusă de constructorul elen Aktor a ajuns la un stadiu fizic al lucrărilor de peste 50% pe lotul Apața - Cața din cadrul liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara, potrivit datelor actualizate de CFR SA. Reprezentanți ai Asociației Pro Infrastructură (API) anticipează că proiectul de modernizare de pe principalul coridor feroviar al țării va fi trecut pe finanțare europeană prin Programul Transport (PT) 2021 - 2027.
Anemona Andone - mar, 01 apr. 2025, 22:01
VIDEO Calea ferată Brașov - Sighișoara: Aktor a depășit pragul de 50% la lotul mega - tunelurilor

Stadiul fizic al lucrărilor pe subsecțiunea Apața – Cața din cadrul secțiunii Brașov – Sighișoara a fost în februarie de 50,50%, cu peste 5 puncte procentuale mai mare față de cel din raportarea precedentă, aferentă lunii decembrie 2024, arată datele CFR Infrastructură.

Administratorul rețelei naționale de cale ferată a postat săptămâna aceasta imagini de pe șantierul subsecțiunii Apața – Cața (video sus).

cf brasov sighisoara aktor

În februarie, Aktor anunța că forează două perechi de tuneluri pe subsecțiunea 2 Apața – Cața a căii ferate Brașov – Sighișoara folosind patru mașini de forat (TBM, de la Tunnel Boring Machines), care intraseră toate în colinele din jurul localității Racoș, două înspre Ormeniș și celelalte două înspre Homorod.

Eleni și Varvara sapă perechea sudică de tuneluri, Ormeniș (7 km), în timp ce o a doua pereche de tuneluri, numită Homorod, cu o lungime de 5,1 km fiecare, este forată între Racoș și Homorod cu TBM-urile 3 și 4, Alexandra și Konstantina.

Tunelurile vor fi legate prin galerii: 13 galerii de legătură, cu o lungime totală de 601 metri liniari pentru tunelul Ormeniș, respectiv 10 galerii de legătură, cu o lungime totală de 417 metri liniari pentru tunelul Homorod.

Pasajele subterane Ormeniș/Homorod vor consta fiecare din două tuneluri feroviare cu câte o linie de cale ferată. Distanța dintre cele două tuneluri forate va fi variabilă și este planificată să fie între 30 m în apropierea zonelor de intrare și 70 m în apropierea zonei de suprasarcină înaltă.

cf brasov sighisoaraCele patru tuneluri vor avea un diametru interior de 8,6 metri (un diametru exterior de 9,4 metri, datorită căptușelii din beton). Cele patru TBM folosite de Aktor au fost construite de compania HERREKNECHT. Un TBM poate fora tuneluri la scară mare cu o medie de 10-15 metri pe zi, timp de șase zile pe săptămână, după care necesită o zi de pauză de întreținere.

Reprezentanții Aktor mai menționau că peste 200 de subcontractori și furnizori români de servicii, echipamente și subansamble erau implicați în modernizarea căii ferate pe subsecțiunea 2 a liniei Brașov – Sighișoara, contribuind cu tot ceea ce este necesar, de la materiale de construcții esențiale precum prefabricate din beton, structuri metalice, carcase de piloți, agregate pentru terasamente și soluții de hidroizolație, la servicii specializate, inclusiv studii geotehnice, lucrări de semnalizare și electrificare, încercări și analize de laborator, precum și proiectare și monitorizare a mediului.

Subsecțiunea 2 Apața – Cața face parte din proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată Brașov – Simeria, parte a Coridorului Rin – Dunăre, pentru circulație cu viteza maximă de 160 km/h, tronson Brașov – Sighișoara.

Calea ferată Brașov – Sighișoara, reabilitată până în 2027?

Contractele pentru realizarea acestor lucrări au fost atribuite asociereii RailWorks, formată din companiile Aktor, Alstom, Arcada și Euro Construct Trading 98.

Noile termene contractuale pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a liniei Brașov – Sighișoara sunt octombrie 2026 pentru subsecțiunea Apața – Cața, cu tuneluri, respectiv aprilie 2027 pentru subsecțiunile de la capete, Brașov – Apața și Cața – Sighișoara, potrivit datelor de pe site-ul CFR Infrastructură.

Te-ar mai putea interesa și
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând că Germania este "într-o situaţie de mare ameninţare", relatează......
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Demisie surpriză din fruntea Gabriel Resources. Directorul general Dragoș Tănase părăsește după 18 ani compania
Directorul general Dragoș Tănase a demisionat, cu efect imediat, din compania Gabriel Resources, listată la Bursa din ...
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă exorbitantă
Una dintre gecile de piele purtată de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la licitație pe o sumă ...
Una dintre gecile de piele purtate şi semnate de Jensen Huang, directorul general al Nvidia, a fost vândută la o licitaţie ...
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea proces deschis de X în Texas a fost de asemenea închis
Platforma X și mai multe mari case de discuri închid procesul privind folosirea de piese muzicale fără drept. Un al doilea ...
Compania X Corp., deţinută de Elon Musk, şi un grup de mari case de discuri, printre care Universal Music Group şi Sony ...