Burduja: România, partener solid pentru securitatea energetică regională

România vine cu soluţii, parteneriate şi dialog, cu o diplomaţie energetică activă. Construim împreună un viitor energetic sigur, accesibil şi sustenabil pentru regiune şi Europa, a scris, sâmbătă, pe Facebook, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
AGERPRES - S, 05 apr. 2025, 19:30
Burduja: România, partener solid pentru securitatea energetică regională

În marja reuniunii ministeriale de la Baku dedicate Coridorului Sudic de Gaze, ministrul Energiei a avut o serie de întâlniri bilaterale extrem de utile pentru implicarea României în proiectele energetice strategice ale regiunii, dar şi pentru dezvoltarea sectorului la nivel naţional.

Oficialul român s-a întâlnit cu Erik Jacobs, reprezentant al Departamentului de Stat al SUA, şi a discutat despre parteneriatul nostru solid în domeniul energiei: dezvoltarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, reactoarele modulare mici (SMR), întărirea reţelelor de transport şi extinderea producţiei din surse regenerabile, inclusiv energie geotermală.

De asemenea, în cadrul întâlnirii cu Parviz Shahbazov, ministrul Energiei din Azerbaidjan, s-a vorbit despre extinderea Coridorului Sudic de Gaze, proiectul Coridorului Verde şi despre colaborarea dintre Romgaz şi SOCAR în privinţa aprovizionării cu gaze şi activităţii în România.

Burduja a analizat împreună cu Alparslan Bayraktar, ministrul Energiei din Turcia, cooperarea în zona Mării Negre, în domeniul gazelor, energiei nucleare şi regenerabile, şi a prezentat stadiul proiectului Neptun Deep şi potenţialul investiţiilor în solar şi eolian.

În cadrul întâlnirii cu Dorin Junghietu, ministrul Energiei din Republica Moldova, s-a vorbit despre continuarea proiectelor de interconectare gaze şi electricitate. România va fi mereu alături de fraţii noştri de peste Prut, a declarat Burduja.

De asemenea, ministrul Energiei s-a întâlnit cu reprezentanţii BERD, pentru sprijin în investiţii în energie verde, cu accent pe schema Contractelor pentru Diferenţă, susţinută prin memorandum încă din 2023, şi cu conducerea SOCAR, pentru extinderea activităţii în România, în contextul unui parteneriat de succes pe piaţa noastră.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Primăria Capitalei anunță că 550 de persoane se vor întoarce în 2027 în locuințele lor din blocurile consolidate
Primăria Capitalei anunță că 550 de persoane se vor întoarce în 2027 în locuințele lor din blocurile consolidate
Un număr de 217 familii, adică 550 de persoane, vor reveni de anul viitor în locuinţe noi, curate şi sigure, blocurile lor vechi de aproape 100 de ani, încadrate în clasa I de risc seismic,......
Șeful ROMARM anunță măsuri de securitate sporite și spune că societatea are nevoie de o structură centralizată de conducere. O singură comanie, nu 15
Șeful ROMARM anunță măsuri de securitate sporite și spune că societatea are nevoie de o structură centralizată de ...
ROMARM își va consolida măsurile de securitate fizică și informatică, în contextul amenințărilor semnalate prin ...
Docherii din 113 porturi situate în 22 de țări intră în grevă în semn de protest față de război
Docherii din 113 porturi situate în 22 de țări intră în grevă în semn de protest față de război
Docherii din 113 porturi din 22 de ţări au anunţat că vor intra vineri în grevă pentru a protesta împotriva războiului ...
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de trancționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 76 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de trancționare de joi. Rulajul a ajuns ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor ...