Ministerul Dezvoltării a virat aproape 66 de milioane de lei pentru proiecte finanțate prin PNRR

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a decontat facturi în valoare totală de 65.861.345,77 de lei pentru 138 de obiective realizate prin componentele C10 - Fondul local şi C15 - Educaţie, din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat, vineri, ministrul Cseke Attila, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 11 apr. 2025, 17:16
Ministerul Dezvoltării a virat aproape 66 de milioane de lei pentru proiecte finanțate prin PNRR

Astfel, pentru Componenta C10 – Fondul local, au fost decontate 63.740.897,98 de lei pentru 121 de obiective care urmăresc elaborarea şi actualizarea documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de planificare urbană, precum şi asigurarea infrastructurii pentru transportul verde.

De asemenea, prin Componenta C15 – Educaţie, s-au alocat 2.120.447,79 de lei pentru construcţia a 17 creşe noi, moderne şi prietenoase cu mediul, a precizat un comunicat de presă al MDLPA.

Situaţia plăţilor efectuate este disponibilă pe site-ul MDLPA.

Te-ar mai putea interesa și
Grupul Renault a prezentat o dronă-concept care permite executarea de la distanță a misiunilor în zone cu risc
Grupul Renault a prezentat o dronă-concept care permite executarea de la distanță a misiunilor în zone cu risc
Renault Group și John Cockerill au prezentat Forefront Concept, o dronă terestră polivalentă telecomandată care deschide calea către noi capabilități de intervenție atât în domeniul......
Mişu Negriţoiu, înlocuit din conducerea băncii deţinute de Dan Ostahie, fondatorul Altex
Mişu Negriţoiu, înlocuit din conducerea băncii deţinute de Dan Ostahie, fondatorul Altex
Credex Bank, deţinută de Dan Constantin Ostahie, e condusă de Cătălin Răsvan Radu, desemnat în funcţia de preşedinte ...
HARTA Șase proiecte feroviare la granițele României. În ce stadiu se află și când vor fi gata
HARTA Șase proiecte feroviare la granițele României. În ce stadiu se află și când vor fi gata
Prioritățile României în materie de investiții feroviare se extind tot mai mult către conexiunile transfrontaliere, ...
Luca Niculescu: Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027
Luca Niculescu: Va exista o indexare a pensiilor, cel mai probabil de la 1 ianuarie 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat, marţi, că va exista o indexare a pensiilor, care ar urma să fie pusă în aplicare, ...