Preţul gazelor naturale pentru clienţii noncasnici rămâne neschimbat de la 1 iulie, respectiv 89,40 lei/MWh

Preţul gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii noncasnici nu va mai creşte de la 1 iulie 2014, acesta rămânând la nivelul de la 1 aprilie 2014, respectiv 89,40 lei/MWh, potrivit deciziei luate în şedinţa de Guvern de joi.
Economica.net - J, 26 iun. 2014, 16:58
Preţul gazelor naturale pentru clienţii noncasnici rămâne neschimbat de la 1 iulie, respectiv 89,40 lei/MWh

‘Guvernul a decis în şedinţa de joi ca preţul gazelor naturale din producţia internă pentru clienţii noncasnici (cu excepţia producătorilor de energie termică) nu va mai creşte de la 1 iulie 2014, rămânând la nivelul de la 1 aprilie 2014 (89,40 lei/MWh), datorită unei analize a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) care arată o convergenţă a preţului din România cu preţurile practicate în ţările din regiune’, a anunţat, joi, Departamentului pentru Energie.

‘Este o decizie firească. Practic, convergenta s-a realizat’, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

Din datele furnizate de către ANRE, nivelul estimat al preţurilor gazelor naturale pe plan european se situează în medie la circa 20 de euro/MWh pentru trimestrul III 2014. De asemenea, preţul gazelor naturale din producţia internă aplicabil în prezent pentru clienţii noncasnici, cu excepţia producătorilor de energie termică, se plasează în intervalul preţurilor estimate la nivelul hub-urilor din Uniunea Europeană, atât pentru luna iulie 2014, cât şi pentru trimestrul III 2014.

Preşedintele ANRE, Niculae Havrileţ, a declarat miercuri, la Forumul Energetic Regional FOREN 2014, că piaţa gazelor pentru consumatorii industriali nu se va liberaliza în totalitate pentru sectorul industrial la 1 iulie 2014, ci procesul de dereglementare va dura până la 31 decembrie 2015.

‘Piaţa nu se va liberaliza în totalitate pentru consumatorii industriali de la 1 iulie, ci a fost o propunere din partea Departamentului pentru Energie ca în fiecare trimestru ANRE să propună preţul gazelor pentru această categorie de consumatori, până la 1 ianuarie 2015, când această piaţă va fi liberalizată complet’, a explicat oficialul ANRE.

În aprilie, Havrileţ declara că va propune Guvernului liberalizarea totală a pieţei gazelor pentru industrie de la 1 iulie, cu şase luni mai devreme decât prevedea calendarul de liberalizare agreat în 2012 cu FMI.

Legea energiei electrice şi a gazelor naturale prevede liberalizarea totală a pieţei gazelor pentru industrie la 31 decembrie 2014, cu posibilitatea prelungirii până la 31 decembrie 2015.

Te-ar mai putea interesa și
Cale ferată România – Ucraina: Lucrările pentru electrificarea liniei Dărmănești – Vicșani au ajuns la 20%
Cale ferată România – Ucraina: Lucrările pentru electrificarea liniei Dărmănești – Vicșani au ajuns la 20%
Progresul fizic în cadrul contractului pentru electrificarea liniei de cale ferate Dărmănești – Vicșani către Ucraina a ajuns la 20%, a anunțat Claudiu Staicu, director în cadrul......
Risc de 9,2 din 10. La doar un pas de severitatea maximă
Risc de 9,2 din 10. La doar un pas de severitatea maximă
Dacă ar fi fost un cutremur, alerta anunțată pe 21 octombrie de echipa care dezvoltă PHP ar fi putut declanșa tsunamiuri ...
Exim Banca Românească – Dobândă de 3,5% la depozitele în euro
Exim Banca Românească – Dobândă de 3,5% la depozitele în euro
Exim Banca Românească aduce în piaţă una dintre cele mai atractive oferte de economisire în euro, oferind o dobândă ...
Al 23-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători
Al 23-lea tren Alstom pentru România a fost recepționat pentru punerea în circulație cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță luni recepția pentru punerea în serviciul comercial cu călători ...