Anunţ pentru toţi românii înainte de Paşti, de la INSP. Recomandările specialiştilor pentru sărbători fără probleme medicale

Specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică au transmis mai multe recomandări în contextul apropiatelor sărbători pascale, printre care evitarea consumului excesiv de alimente şi alcool, reintroducerea treptată a alimentelor de origine animală pentru cei care au ţinut post, mişcare, dar şi consumul zilnic de legume, fructe, cereale integrale şi lichide.
AGERPRES - vin, 18 apr. 2025, 08:58
Anunţ pentru toţi românii înainte de Paşti, de la INSP. Recomandările specialiştilor pentru sărbători fără probleme medicale

De asemenea, persoanelor cu boli cronice li se recomandă să nu neglijeze tratamentul prescris de către medic, scrie Agerpres.

„Având în vedere faptul că, în zilele care urmează, vom întâmpina Sărbătoarea Învierii, care, pe lângă încărcătura spirituală, vine şi cu multe tradiţii alimentare, pentru a vă bucura cât mai mult de zile frumoase, alături de familie şi prieteni, recomandăm:

* evitaţi consumul excesiv de alimente şi alcool – moderaţia este cheia sănătăţii;

* dacă aţi ţinut post, reintroduceţi treptat alimentele de origine animală;

* consumaţi zilnic legume, fructe, cereale integrale şi multe lichide;

* faceţi mişcare – plimbările în aer liber sunt ideale;

* persoanele cu boli cronice (diabet, hipertensiune, afecţiuni digestive) să nu neglijeze tratamentul prescris de medic”, precizează INSP.

Te-ar mai putea interesa și
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Şeful Anthropic cere încetinirea dezvoltării AI şi propune un plan în trei etape; Sam Altman şi Elon Musk susţin iniţiativa
Dario Amodei, CEO-ul Anthropic, a cerut companiilor de inteligenţă artificială să încetinească în mod deliberat ritmul în care dezvoltă modele tot mai performante, avertizând că măsurile......
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Românii cu experiență în IT pot lucra la UE. Uniunea Europeană deschide recrutările pentru posturi în administrație
Uniunea Europeană caută experți înalt calificați în domeniul IT care să devină parte din corpul funcționarilor publici ...
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
VIDEO Insula Lacul Morii: Imagini spectaculoase cu câteva zile înainte de marea redeschidere
Pasionații de infrastructură au postat săptămâna aceasta imagini din dronă cu Insula Lacul Morii, ce urmează să fie ...
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Serghei Lavrov susţine că Rusia e gata de negocieri cu #Ucraina, dar nu doreşte un armistiţiu simultan cu acestea
Rusia este gata de negocieri cu Kievul dar nu şi pentru un armistiţiu simultan în războiul său cu Ucraina, a declarat ...