Ministerul Energiei a semnat vineri cu primării și entități publice 60 de contracte noi de finanțare pentru construirea de parcuri fotovoltaice

Un număr de 60 de noi contracte pentru construirea de parcuri fotovoltaice în comunităţile locale au fost semnate, vineri, cu primării şi entităţi publice din întreaga ţară, suma investită până în prezent în astfel de proiecte de energie curată depăşind două miliarde de lei, a anunţat Ministerul Energiei, într-un comunicat de presă, relatează Agerpres.
AGERPRES - S, 26 apr. 2025, 15:17
Ministerul Energiei a semnat vineri cu primării și entități publice 60 de contracte noi de finanțare pentru construirea de parcuri fotovoltaice

„România accelerează tranziţia către un sistem energetic sustenabil, prin investiţii strategice în energie curată pentru sectorul public. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat ieri, 25 aprilie, un nou set de 60 de contracte de finanţare în cadrul Programului-cheie 1: Surse regenerabile de energie şi stocarea energiei, susţinut prin Fondul pentru Modernizare. Cele 60 de proiecte semnate vizează sprijinirea entităţilor publice în dezvoltarea de capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile, destinate autoconsumului. Valoarea totală a acestor proiecte este de 114.990.533,67 lei (circa 23,1 milioane euro), din care 100.291.603,78 lei (peste 20 milioane euro) reprezintă fonduri nerambursabile din Fondul pentru Modernizare. Capacitatea totală instalată aferentă acestor investiţii va fi de 15,81 MW. Acest demers reflectă angajamentul Ministerului Energiei pentru un viitor energetic sustenabil, bazat pe tehnologii curate şi eficiente, în beneficiul tuturor comunităţilor din România”, se menţionează în comunicat.

Potrivit ministrului Sebastian Burduja, la ora actuală sunt 831 de proiecte concrete, evaluate, finanţate şi semnate, prin care vor fi instalaţi aproape 300 MW, capacităţi de producere din surse regenerabile, în comunităţile din toată ţara.

„În doar câteva luni, prin Fondul pentru Modernizare, am direcţionat peste 2,1 miliarde de lei în investiţii care vor transforma şcoli, spitale, primării şi alte instituţii publice în consumatori activi de energie pe care o produc singuri, în parcuri fotovoltaice. Energie curată, facturi mai mici. Din această sumă, aproape 1,83 miliarde de lei sunt fonduri nerambursabile – bani europeni atraşi pentru viitorul energetic al României. În cifre simple: 296,76 MW înseamnă energie curată pentru sute de mii de români. Înseamnă facturi mai mici, autonomie locală, emisii mai reduse şi un exemplu clar că tranziţia energetică nu este un lux, ci o realitate pe care o construim, zi de zi, contract cu contract. Şi nu ratăm nicio şansă de a atrage bani europeni gratis. În acelaşi timp, susţinem un nou Smart Deal, bazat pe securitate energetică, energie mai ieftină şi mai curată – în această ordine de priorităţi, şi nu alta”, a spus Burduja, în comunicat.

Lista beneficiarilor care au semnat contracte de finanţare în data de 25 aprilie 2025 cuprinde: judeţul Alba – oraşul Zlatna; judeţul Bacău – comuna Parincea; judeţul Botoşani – comuna Răchiţi; judeţul Braşov – comuna Tărlungeni; judeţul Brăila – comunele Măxineni şi Unirea; Bucureşti – Institutul Geologic al României; judeţul Caraş-Severin – comunele Dalboşeţ, Lăpuşnicu Mare, Prigor, Ramna; judeţul Călăraşi – comunele Ciocăneşti, Roseţi; judeţul Cluj – UM 0827 Cluj-Napoca – Gruparea de Jandarmi Mobilă din Cluj-Napoca, comuna Ţaga; judeţul Constanţa – comuna Poarta Albă; judeţul Covasna – Municipiul Sfântu Gheorghe, comuna Sânzieni; judeţul Dâmboviţa – Municipiul Târgovişte, comuna Gura Foii; judeţul Dolj – comunele Gighera, Amărăştii de Jos, Cioroiaşi, Ghidici; judeţul Giurgiu – comuna Ghimpaţi; judeţul Gorj – comuna Bărbăteşti; judeţul Harghita – comunele Gălăuţaş, Porumbeni; judeţul Iaşi – comunele Cotnari, Alexandru Ioan Cuza; judeţul Ilfov – Parohia Gagu, Mănăstirea Radu Vodă; judeţul Maramureş – UM 0716 Baia Mare, comunele Remeţi, Vişeu de Jos; judeţul Mehedinţi – comunele Eşelniţa, Bala; judeţul Mureş – comuna Chibed; judeţul Olt – oraşul Corabia, comuna Verguleasa; judeţul Prahova – comunele Bătrâni, Bucov, Albeşti Paleologu, Talea, Poseşti; judeţul Sălaj – comunele Cizer, Zimbor; judeţul Sibiu – comuna Ludoş; judeţul Teleorman – comuna Drăgăneşti Vlaşca, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Teleorman, comunele Purani, Zâmbreasca, Mârzăneşti, Călineşti; judeţul Timiş – comunele Vălcani, Şandra, Satchinez; judeţul Vaslui – comuna Vetrişoaia; judeţul Vrancea – comunele Pufeşti, Câmpuri.

Sursa foto: Facebook.com/tianu

Te-ar mai putea interesa și
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Alimentarea cu apă potabilă a mai multor zone din oraşul Breaza şi a comunei Adunaţi va fi întreruptă, luni seară, ca urmare a vijeliei şi a întreruperii alimentării cu energie electrică......
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough, Marea Britanie, s-a deschis luni, Boeing şi Airbus asigurându-şi primele comenzi ...
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, deși blocul european a făcut concesii
SUA se arată profund îngrijorate de intenția UE de a impune costuri pentru emisiile de carbon la zborurile internaționale, ...
Statele Unite sunt "profund îngrijorate" de planurile Uniunii Europene de a impune costuri ale emisiilor de carbon la unele ...
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de joi. Rulajul a depășit 123 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, iar valoarea totală ...