Poșta Română a cumpărat cu 500.000 de euro un echipament automat de sortare a coletelor, pe care l-a instalat la HUB-ul Regional Galați

Compania Naţională "Poşta Română" S.A. a achiziţionat şi instalat un nou echipament automat de sortare a coletelor, de ultimă generaţie, în valoare de jumătate de milion de euro, care a fost instalat în cadrul HUB-ului Logistic şi Curierat Regional Galaţi, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 09 mai 2025, 20:39
Poșta Română a cumpărat cu 500.000 de euro un echipament automat de sortare a coletelor, pe care l-a instalat la HUB-ul Regional Galați

Potrivit unui comunicat al companiei, echipamentul, furnizat de un producător de renume în domeniu, are o capacitate de procesare de până la 3.000 de colete pe oră şi este dotat cu 19 ieşiri de sortare. Datorită vitezei de transport de 1,2 metri pe secundă, sistemul contribuie semnificativ la optimizarea timpilor de manipulare şi la reducerea erorilor umane.

Printre specificaţiile tehnice se numără scanarea automată a etichetelor pe trei laturi, măsurarea şi înregistrarea automată a dimensiunilor şi greutăţii coletelor, prin sisteme omologate, realizarea simultană a operaţiunilor de prezentare şi cartare a coletelor.

De asemenea, echipamentul este complet integrat cu aplicaţiile informatice ale Poştei Române, actualizând în timp real statusul trimiterilor şi oferind clienţilor o experienţă mai transparentă şi mai predictibilă în ceea ce priveşte livrările.

În 2024, Poşta Română a alocat peste 80 de milioane de lei pentru achiziţia de echipamente moderne de sortare, incluzând prima bandă de sortare instalată în ultimii 50 de ani la Hub-ul Logistic şi Curierat Regional Cluj-Napoca.

Până la acest moment, Poşta Română a achiziţionat 8 echipamente de sortare de ultimă generaţie, din care 4 au fost deja instalate la Cluj-Napoca, Oradea, Timişoara şi Galaţi. În total, Poşta Română va putea procesa aproximativ 500.000 de colete pe zi.

Sursa foto: Posta-romana.ro

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit în Galaţi, dacă dinspre Federaţia Rusă continuă "narativul"......
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
Ministerul Apărării Naţionale: Toate detaliile despre drona de la Galați
După ce președintele României, Nicușor, Dan, a anunțat că, în baza cercetării tehnice, drona prăbușită pe un bloc ...