Anunţul lui Nicuşor Dan despre noul Guvern. Ce se întâmplă astăzi

O primă discuţie cu liderii partidelor pro-europene pentru formarea Guvernului va avea loc vineri, a anunţat preşedintele Nicuşor Dan.
AGERPRES - vin, 30 mai 2025, 09:19
Anunţul lui Nicuşor Dan despre noul Guvern. Ce se întâmplă astăzi

„Am avut alaltăieri discuţii partid cu partid care au decurs foarte bine şi ieri a fost o comisie, un grup de lucru format din reprezentanţi ai partidelor care a ţinut cam trei ore şi jumătate – patru, eu am fost o oră şi jumătate la început şi a fost foarte bine. (…) Este o primă întâlnire pentru formarea Guvernului (vineri – n.r.). Am spus că, în paralel, avem discuţii pe deficit şi discuţii pe Guvern. (…) Am agreat toţi că pentru discuţiile pe Guvern, pentru a nu exista sau pentru a fi cât mai puţine discuţii ulterior, trebuie să fie un acord care să fie cât mai complet. Deci, este o primă discuţie. Probabil că vor fi câteva în care vom agrea care este modul de lucru, în ce mod se scrie acordul de guvernare, în paralel programul de guvernare. Este prima discuţie din mai multe”, a precizat Nicuşor Dan, într-o declaraţie acordată presei în faţa casei unde locuieşte, scrie Agerpres.

El a menţionat că la discuţiile de vineri nu se vor împărţi funcţii.

Întrebat dacă Ilie Bolojan rămâne favorit la funcţia de premier, preşedintele a arătat că menţine ceea ce a spus în campania electorală.

„Sunt mai multe alternative pe masă”, a răspuns el întrebat şi dacă sunt şanse ca PSD să dea prim-ministrul.

„Totuşi, pentru că urmează să luăm nişte măsuri dure, persoana care va fi nominalizată trebuie să aibă o credibilitate”, a adăugat Nicuşor Dan.

Despre varianta unei rotative guvernamentale, şeful statului a spus: „Sunt multe discuţii pe masă. Cu unele nu sunt de acord, dar nu o să spun cu care”.

El a completat că şi varianta unui premier tehnocrat este pe masă.

Nicuşor Dan a reiterat că se aşteaptă ca un Guvern să fie format în două-trei săptămâni.

Grupul tehnic va lucra în fiecare zi, iar membrii acestuia îşi propun să finalizeze discuţiile la sfârşitul săptămânii viitoare, a indicat şeful statului.

„Absolut toată lumea este de acord că nu trebuie să crească impozitarea pe muncă. Eu în continuare cred că nu este bine să creştem taxe. Ce se va întâmpla va rezulta din negocieri”, a transmis Nicuşor Dan.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...