BRICS nu va deveni o alianţă militară – Putin

Preşedintele rus Vladimir Putin, care participă în aceste zile la summitul BRICS din oraşul brazilian Fortaleza, a declarat că organizaţia formată din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud doreşte întărirea rolului său pe scena internaţională, dar nu intenţionează crearea unei alianţe politico-militare.
Economica.net - mar, 15 iul. 2014, 07:48
BRICS nu va deveni o alianţă militară - Putin

‘Ţin să subliniez că noi nu avem intenţia de a crea o alianţă politico-militară pe baza BRICS’, a afirmat preşedintele rus într-un interviu pentru ITAR-TASS, adăugând că ţările membre ale organizaţiei insistă asupra rolului central al ONU în sistemul internaţional.

Potrivit liderului de la Kremlin, situaţia din Ucraina, precum şi cea din Siria şi Irak figurează pe agenda summitului BRICS care începe marţi în oraşul brazilian Fortaleza. ‘Vom analiza situaţia din punctele fierbinţi ale planetei. Este vorba de Siria şi Irak, unde poziţiile extremiştilor şi ale grupărilor teroriste se întăresc. O atenţie deosebită vom acorda situaţiei din Ucraina şi măsurilor luate de comunitatea internaţională şi care pot ajuta la oprirea vărsării de sânge în sud-estul acestei ţări’, a afirmat preşedintele Putin.

În context, şeful statului rus a subliniat că intenţionează să discute cu liderii BRICS situaţia creată după ce SUA au impus sancţiuni împotriva Rusiei şi că va propune statelor membre ale organizaţiei să nu admită ‘persecuţia’ statelor care nu sunt de acord cu deciziile SUA.’Ţările BRICS trebuie să gândească un sistem de măsuri care să nu permită persecuţia ţărilor care nu sunt de acord cu anumite decizii de politică externă ale SUA şi ale aliaţilor acestora’, a afirmat Vladimir Putin, adăugând că Rusia este supusă în acest moment unui ‘atac cu sancţiuni’ din partea Statelor Unite şi a statelor aliate acestora. El a mai declarat că Moscova este ‘recunoscătoare partenerilor din BRICS care, în diferite forme, au condamnat astfel de practici’.

Înaintea summitului BRICS din Brazilia, preşedintele rus a efectuat un turneu în America Latină care a cuprins Cuba, Nicaragua şi Argentina, ţări unde liderul de la Kremlin a promis o serie de proiecte, încercând astfel să scoată Rusia din izolarea internaţională în care ea se află în prezent ca urmare a politicii duse faţă de Ucraina.

Te-ar mai putea interesa și
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Nou terminal petrolier în Portul Constanța. Instalația J.T. Grup Oil este operațională
Societatea J.T. Grup Oil S.A. a informat vineri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la încheierea procesului verbal de recepție privind execuția lucrărilor de......
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
VIDEO Autostrada Bucureștiului A0: Când și cum va fi dat în trafic ultimul lot în construcție. Estimările șefului CNAIR
Lucrările pe lotul 1 (Joița - Corbeanca) al A0 Nord au ajuns la un stadiu fizic de 82%, anunță sâmbătă Cristian Pistol, ...
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Bruxelles-ul a selectat 46 de noi proiecte strategice în domeniul mineralelor critice în Europa. România are două
Comisia Europeană a selectat 46 de noi proiecte strategice în 16 state membre pentru a diversifica sursele de materii prime ...
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta interzice reclamele pentru TikTok pe Facebook şi Instagram în Statele Unite şi alte şase ţări
Meta Platforms, compania care deţine Facebook şi Instagram, a interzis publicitatea pentru TikTok şi alte servicii ale ...