CFR a vândut peste 13.000 de tone de fier vechi, pentru 14 milioane lei

Compania naţională de căi ferate CFR a vândut 13.421 tone de fier vechi, cu o valoare totală estimată la 14,3 milioane de lei, la licitaţia publică organizată la Bursa Română de Mărfuri (BRM).
Economica.net - lun, 21 iul. 2014, 17:10
CFR a vândut peste 13.000 de tone de fier vechi, pentru 14 milioane lei

Potrivit unui comunicat al CFR, compania a organizat, vineri, 18 iulie, o licitaţie publică la Bursa Română de Mărfuri pentru vânzarea a 20.401,46 tone de fier vechi (nouă loturi), la un preţ de pornire de 335 dolari/tonă.

Din cele nouă loturi programate, au fost adjudecate patru loturi, în cantitate totală de 13.421 tone de fier vechi.

Contractele de vânzare-cumpărare vor fi semnate până cel târziu 15 august 2014, iar data limită de efectuare a plăţii este 25 august 2014.

Pentru cele 6.980,46 tone nevalorificate (cinci loturi), CFR vă relua procedura de licitaţie, se precizează în comunicat.

‘În cadrul celor două licitaţii, desfăşurate în luna iulie la Bursă, nu s-au vândut linii de cale ferată funcţionale, au fost valorificate doar materiale feroase vechi, uzate, recuperate în urma lucrărilor de reparaţii la infrastructură feroviară. Prin vânzarea celor 26.543 tone de fier vechi am reuşit să creştem bugetul pentru alte lucrări de reparaţii şi de întreţinere a infrastructurii feroviare’, a declarat directorul general al CFR, Macarie Moldovan.

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri în zona Pieței Centrale din Cracovia, pe strada Dietla, potrivit......
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna ...