UE pregătește represalii, pe măsură ce poziția SUA în negocieri se radicalizează

Reprezentanții la UE ai statelor membre urmează să se reunească săptămâna aceasta pentru a pune la punct un set de măsuri de răspuns, în eventualitatea în care nu se va ajunge la un acord comercial cu Administrația Trump, a cărei poziție de negociere cu privire la tarifele vamale pare să se fi radicalizat înaintea termenului limită fixat la 1 august, transmite Bloomberg.
AGERPRES - lun, 21 iul. 2025, 09:49
UE  pregătește represalii, pe măsură ce poziția SUA în negocieri se radicalizează

Preferința generală este continuarea negocierilor cu Washingtonul, în încercarea de a ajunge la o soluție negociată pentru ieșirea din impas înainte de termenul limită. Cu toate acestea, sursele din apropierea acestui dosar citate de Bloomberg susțin că nu au fost înregistrate progrese după discuțiile care au avut loc la săptămâna trecută la Washington. Negocierile vor continua pe parcursul următoarelor două săptămâni.

În prezent, SUA par să dorească un tarif aproape universal la bunurile importate din UE, mai mare de 10% și cu mai puține excepții, limitate și acestea la aviație, unele produse medicale și medicamente generice, o serie de băuturi spirtoase și echipamente de producție de care SUA are nevoie, au precizat sursele care au dorit să își păstreze anonimatul.

Cele două părți au discutat, de asemenea, un posibil prag pentru anumite sectoare, precum și cote la oțel și aluminiu, ca o modalitate pentru a proteja lanțurile de aprovizionare de sursele care supra-aprovizionează cu metale. Sursele au avertizat că și în eventualitatea în care se va ajunge la un acord, acesta va trebui semnat de Trump, a cărui poziție nu este clară.

La începutul lunii, președintele american a trimis o scrisoare Uniunii Europene în care avertizează că blocul comunitar ar putea fi vizat de tarife de 30% la majoritatea exporturilor sale, începând de la 1 august. Per total, UE estimează că tarifele americane ar putea acoperi produse în valoare de 380 de miliarde de euro, adică aproximativ 70% din exporturile sale spre SUA.

Înainte de scrisoarea lui Trump, UE speră că va putea ajunge la un acord cadru care ar fi permis continuarea discuțiilor pe baza ideii unui tarif universal de 10% la majoritatea exporturilor blocului comunitar.

UE a încercat să obțină excepții mai mari decât oferea SUA, precum și să protejeze blocul comunitar de viitoare tarife sectoriale. Chiar dacă este un fapt acceptat că orice viitor acord va fi unul asimetric în favoarea SUA, UE va analiza dezechilibrul general al oricărui acord înainte de a decide dacă va declanșa orice măsuri de re-echilibrare, a dezvăluit anterior Bloomberg. Nivelul sacrificiilor pe care statele membre sunt pregătite să le accepte variază și unele țări sunt deschise la ideea unor tarife mai mari, dacă astfel vor obține suficiente excepții, au dezvăluit sursele.

În condițiile în care șansele unui final pozitiv se reduc și se apropie termenul limită, Uniunea Europeană este așteptată să înceapă pregătirile pentru un plan de răspuns ce ar urma să fie implementat rapid, în eventualitatea în care nu se va ajunge la un acord, susțin sursele. Orice decizie de represalii va avea nevoie însă de aprobarea politică a liderilor blocului comunitar, pentru că mizele sunt foarte mari, au adăugat sursele.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să pună presiune pe rețea
Guvernul german vrea să scadă subvențiile acordate producătorilor de energie regenerabilă, din cauză că a ajuns să ...
Germania intenţionează să reducă subvenţiile pentru energia regenerabilă, printr-o revizuire de amploare a sistemului de finanţare, deoarece creşterea semnificativă a producţiei de energie......
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele în care energia este cea mai scumpă
Dumitru Chisăliță (AEI): Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele ...
Valul de căldură creşte factura la energie şi ne arată, în plus, şi cât de vulnerabil a devenit Sistemul Energetic ...
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei premierului Ali al-Zaidi în SUA
Irakul a semnat 48 de acorduri și parteneriate cu companii americane, în special în domeniul petrolului, în timpul vizitei ...
Irakul a semnat 48 de acorduri şi parteneriate cu companii americane, în special petroliere, cu prilejul vizitei prim-ministrului ...
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Centura București. Care mai este stadiul lucrărilor de modernizare a secțiunii sudice DN5 – A1
Lucrările de modernizare a secțiunii sudice din Centura București - cuprinsă între DN5/Jilava și A1/Chiajna lot II ...