Serbia respectă dorinţa UE şi nu va acorda subvenţii pentru exportarea de produse în Rusia – premierul sârb

Serbia respectă dorinţa Uniunii Europene (UE) şi nu le va acorda producătorilor săi subvenţii pentru exportul de produse în Rusia, a declarat vineri, în timpul unei conferinţe de presă, premierul sârb Alexander Vucic, făcând referire la cererea primită de la UE de a nu contribui la majorarea exportului de mărfuri în Rusia, informează ITAR-TASS.
Economica.net - vin, 22 aug. 2014, 11:50
Serbia respectă dorinţa UE şi nu va acorda subvenţii pentru exportarea de produse în Rusia - premierul sârb

‘Europa ne-a cerut să nu alocăm subvenţii, însă noi nici nu intenţionam. Nu există o astfel de necesitate’, a anunţat Vucic. ‘Este evidentă nevoia giganţilor comerciali ruşi în produse alimentare, iar producătorii noştri pot exporta tot ce au’, a subliniat premierul.

Potrivit lui Vucic, relaţiile comercial-economice dintre Rusia şi Serbia ‘nu sunt ameninţate de nimic’. De asemenea, premierul sârb a reiterat că Belgradul nu va introduce sancţiuni la adresa Federaţiei Ruse.

Te-ar mai putea interesa și
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri feroviare în construcție din România
Calea ferată Brașov – Sighișoara: Ce progrese au mai făcut „cârtițele” Aktor la cele mai lungi tuneluri ...
Progres la tunelurile Ormeniș și Homorod ale liniei de cale ferată Brașov - Sighișoara. TBM-urile ("cârtițele") au forat împreună 6,83 kilometri, potrivit celor mai recente date ale CFR......
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile și să țină pasul cu inflația – raport
Telecomul românesc are clienți mulțumiți, dar randamente slabe: operatorii nu reușesc să își crească veniturile ...
România are clienți mulțumiți de serviciile de internet și telefonie mobilă, dar operatorii nu reușesc să transforme ...
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Cseke Attila: Programul de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat
Programul guvernamental de construire a creşelor va continua cu fonduri de la bugetul de stat, în condiţiile în care ...
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi SUA au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025
Schimburile comerciale dintre România şi Statele Unite ale Americii (SUA) au depăşit 7,8 miliarde de dolari în 2025, ...