Elveția îi va oferi imunitate lui Putin, deși a fost inculpat de Curtea Penală Internațională, dacă vine pentru o conferință de pace

Elveția îi va oferi imunitate președintelui rus Vladimir Putin, în pofida inculpării lui la Curtea Penală Internațională (CPI), cu condiția ca el să vină pentru o conferință de pace, a declarat marți șeful diplomației elvețiene Ignazio Cassis, informează AFP și Agerpres.
AGERPRES - mar, 19 aug. 2025, 16:44
Elveția îi va oferi imunitate lui Putin, deși a fost inculpat de Curtea Penală Internațională, dacă vine pentru o conferință de pace

Guvernul federal a definit anul trecut regulile pentru a oferi imunitate unei persoane care este vizată de un mandat de arestare internațional: dacă această persoană vine pentru o conferință de pace, nu dacă ea vine din motive private, a declarat Cassis în timpul unui briefing alături de omologul său italian Antonio Tajani, la Berna.

Președintele francez Emmanuel Macron este cel care a evocat posibilitatea ca un eventual summit pentru negocieri de pace între Vladimir Putin și omologul său ucrainean Volodimir Zelenski să aibă loc în Europa, și într-o țară neutră, poate Elveția. Macron spune că pledează pentru Geneva, sediul european al Organizației Națiunilor Unite.

Cassis s-a declarat gata să organizeze o astfel de întâlnire și a subliniat priceperea elvețienilor în materie, însă a amintit totodată că Rusia este ‘supărată’ pe Elveția.

Berna a decis să aplice și ea împotriva Moscovei sancțiunile decise de Uniunea Europeană și impuse după invazia declanșată la scară mare de Rusia împotriva Ucrainei în 2022.

„De altfel, eu am amintit constant această disponibilitate (de a organiza întrevederi) în timpul contactelor mele cu ministrul afacerilor externe rus Serghei Lavrov, (însă) în ultimele luni mi s-a răspuns că, de când Elveția a adoptat sancțiunile europene, ei (rușii) nu mai sunt atât de dornici să facă acest lucru în Elveția”, a recunoscut șeful diplomației elvețiene.

Cassis a informat de asemenea despre un precedent recent, în timpul Adunării Uniunii Parlamentare internaționale pentru care a venit, la Geneva, președinta Senatului rus, Valentina Matvienko. Această apropiată a lui Vladimir Putin este vizată la rândul său de sancțiuni, pentru susținerea războiului.

Vladimir Putin s-a deplasat la Geneva ultima dată cu ocazia summitului din 16 iunie 2021 cu Joe Biden, care era la acea dată președinte al SUA.

Cele mai recente discuții ruso-ucrainene bilaterale au avut loc la Istanbul, în Turcia, care, în pofida faptului că face parte din NATO, este considerată o țară mai amicală față de Moscova.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...