Metroul de Otopeni: Lucrările de structură la secțiunea 1 Mai – Tokyo/Băneasa pot fi gata în 24 de luni – Asociația Pro Infrastructură

Asocierea Alsim Alarko - Makyol ar putea finaliza lucările de structură la secțiunea sudică a Magistralei 6 de metrou, respectiv 1 Mai - Tokyo, în 24 de luni, estimează reprezentanții Asociației Pro Infrastructură (API), cel mai important ONG dedicat proiectelor de infrastructură de transport.
Ion Dobreanu - D, 31 aug. 2025, 19:35
Metroul de Otopeni: Lucrările de structură la secțiunea 1 Mai - Tokyo/Băneasa pot fi gata în 24 de luni - Asociația Pro Infrastructură

metrou m6

Redăm mai jos comunicatul API în urma unei vizite pe șantierul M6.

metrou

„În măruntaiele cârtiței de pe Magistrala M6.

Joi am fost în vizită oficială pe secțiunea de sud a Magistralei M6 de metrou. Din cele 6 stații, am văzut trei: PLS (Puț Lansare Scut) Tokyo, Gara Băneasa și Expoziției. Am intrat în al doilea TBM care forează acum galeria dintre Tokyo și Aeroport Băneasa prin care trenurile vor circula de la sud la nord.

Ambele cârtițe avansează bine. Prima a fost lansată de la PLS Tokyo (zona Mall Băneasa) în 9 aprilie 2025 și a străpuns peretele stației Aeroport Băneasa pe 18 august. Va poposi aici o perioadă ca să i se facă revizia tehnică, va reporni spre sud și după 2-3 luni din acel moment este așteptată în stația Gara Băneasa de lângă Fântâna Miorița.

metrou m6

Cea de-a doua cârtiță va ajunge în septembrie în stația Aeroport Băneasa. Am avut ocazia să o studiem îndeaproape, până în partea frontală unde se instalau bolțarii. TBM-ul avansează câte un metru și jumătate după care se instalează un nou inel format din 6 bolțari standard plus cheia, cea care închide cercul. În PLS și TBM se muncește nonstop, în 3 schimburi, cu echipe de câte 30 de specialiști.

Din fericire, momentan progresul în teren este bun. Toate cele 6 stații ale secțiunii de sud sunt în execuție, în diverse stadii. Există suficient front de lucru ca TBM-urile să foreze într-un ritm satisfăcător fără a genera costuri suplimentare inutile.

Lucrările de structură între 1 Mai și Tokyo pot fi gata în 24 de luni. Urmează apoi instalațiile, dotările, echipamentele și finisajele în stații, interstații și pe galerii. Desigur, la final avem semnalizarea și centralizarea. Și trenurile, asta dacă nu le „furăm” de pe alte linii. Deci deranj la suprafață va fi mult timp de acum înainte, chiar și în cel mai optimist scenariu”.

CITIȚI mai multe pe pagina de Facebook a API.

Pe 18 august, Metrorex a anunțat că scutul de forare „Sfânta Maria” – utilaj gigant cu lungime de 97 de metri, care cântărește aproximativ 600 de tone și al cărui cap de foraj are un diametru de 6,60 metri – a realizat primul segment de tunel început pe 9 aprilie a.c. pe Linia 2, între viitoarea stație de metrou Tokyo și viitoarea stație de metrou Aeroport Băneasa, pe Secțiunea SUD a viitoarei Magistrale 6 de metrou.

Utilajele TBM „Sfânta Maria” și „Sfânta Ana” vor excava tunelurile subterane cu lungime de 6,6 km, pe care se vor construi cele șase stații și șase interstații ale aliniamentului Magistralei 6, Secțiunea SUD, 1 Mai – Tokyo.

Metroul de Otopeni, 12 stații și 12 trenuri noi

Magistrala M6  va avea un traseu de 14,2 km de cale dublă, pe care vor circula 12 trenuri noi, moderne și va cuprinde 12 stații.

Secțiunea Sud reprezintă segmentul cuprins între stațiile 1 Mai (existentă) – Tokyo și este construită de către asocierea Alsim Alarko – Makyol.

Secțiunea Nord, Tokyo – Aeroport Henri Coandă, a fost contractată cu asocierea Gulermak – Somet.

Te-ar mai putea interesa și
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide un centru logistic lângă București
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide ...
Izida Ceramica, cel mai vechi producător de plăci ceramice din Bulgaria și care a deschis anul acesta o subsidiară în România, investește 20 de milioane de euro în fabrica din Elin Pelin și......
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Atacul cibernetic de la Cadastru care a avut loc la mijlocul lunii iulie a dus la înregistrarea celui mai mic număr de ...
Plan  european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Plan european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Există un plan european în caz de blackout, inclusiv în ceea ce privește plățile cu cardul. În actualele condiții ...
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare ...