Autostrada Sibiu – Pitești: Problema neprevăzută care ține pe loc cel mai dificil tronson montan

Ministerul Transporturilor a lansat vineri în dezbatere un proiect de act normativ privind necesitatea exproprierii a peste 10.000 mp de pe raza localității Câineni, pentru a fi construit un tunel pe secțiunea 2 Boița - Cornetu din Autostrada A1 Sibiu - Pitești. Amintim că, deocamdată, constructorii turci din asocierea Mapa - Cengiz au front de lucru doar pe câțiva kilometri din cei 31 de kilometri ai acestui tronson montan dificil.
Anemona Andone - S, 06 sept. 2025, 09:46
Autostrada Sibiu - Pitești: Problema neprevăzută care ține pe loc cel mai dificil tronson montan

 

„Pentru realizarea lucrărilor aferente Secțiunii 2 Boița – Cornetu, aflate pe raza localităților Boița și Turnu Roșu, din județul Sibiu, precum și pe raza localităților Racovița și Câineni, din județul Vâlcea din cadrul obiectivului de investiții „Autostrada Sibiu – Pitești”, declanșarea procedurii de expropriere a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1557/2022, amintesc autorii proiectului publicat vineri pe site-ul MTI.

autostrada a1

Trei ani mai târziu aflăm că, la etapa Proiectului pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire, a fost identificată necesitatea ocupării unei suprafețe suplimentare de teren pentru realizarea Portalului Tunelului Lazaret Sud din cadrul Secțiunii 2 Boița – Cornetu, ”Autostrada Sibiu – Pitești”, respectiv o suprafață totală de 10.139 mp, din care 7.139 mp aferenți unui imobil proprietate privată și 3.000 mp aferenți unui imobil proprietate publică a statului.

Pentru imobilul proprietate privată este necesar a se declanșa procedura de expropriere, menționează autorii proiectului de act normativ.

De asemenea, este necesară aprobarea sumei cu titlu de despăgubire, în valoare de 48.356 lei, aferentă unui imobil proprietate privată, în suprafață totală de 7.139 mp, mai spun autorii proiectului menționat.

Pasionații de infrastructură au tot atras atenția asupra frontului prea mic de lucru de care dispun constructorii turci pentru realizarea lucrărilor pe tronsonul montan din prima autostrada transcarpatică a României.

ECONOMICA.NET a transmis de altfel o solicitare companiei Mapa, liderul asocierii care construiește această secțiune dificilă din Munții Carpați, fără a primi până acum vreun răspuns.

Solicitarea vizează pașii care mai trebuie parcurși pentru obținerea autorizației de construire pe mai mulți kilometri. De asemenea, rămâne de văzut dacă antreprenorii turci mai mențin termenul de 2028 pentru finalizarea lucrărilor, în condițiile în care nu au atacat prea multe zone din acest lot dificil de autostradă.

La finele lunii iulie,  secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a anunțat că a început execuția Tunelului Robești (900 metri), primul din cele șapte tuneluri care urmează să fie construite pe secțiunea 2 Boița – Cornetu a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești.

Pe 17 iulie, Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a anunțat că Ministerul Transporturilor a emis autorizaţia de construire pentru prima etapă a lucrărilor la tunelul Robeşti de pe secţiunea 2 (Boiţa – Cornetu) a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti în lungime de 900 metri.

Pe secțiunea 2 (Boița – Cornetu) a A1 Sibiu – Pitești vor fi executate 48 de poduri, pasaje și viaducte.

Pe 13 iunie, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunța că antreprenorul turc începuse montarea primelor grinzi la viaductul Boița.

Autostrada Sibiu – Pitești, secțiunea 2 Boița – Cornetu

Constructor: Mapa-Cengiz
Lungime lot: 31,33 km
Durata Contract: 68 de luni
Valoare Contract: 4,25 de miliarde de lei
Principalele lucrări de artă:
– 48 de poduri si viaducte cu lungimi intre 32 m si 843 m;
– 7 tuneluri cu lungime intre 247 m si 1536 m.

FOTO – VIDEO: A1 Sibiu – Pitești, secțiunea 2 (sursa: YouTube Proiecte la Înălțime)

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul german BASF, cu afaceri în agricultură, angajează 50 de persoane la București. Vrea să se listeze la Bursă
Gigantul german BASF, cu afaceri în agricultură, angajează 50 de persoane la București. Vrea să se listeze la Bursă
Cel mai mare producător de chimicale din lume, BASF Agricultural Solutions, își face hub la București unde recrutează 50 de persoane pentru poziții de expert în raportare financiară, audit......
Academia Română – Alegeri pentru o nouă conducere. Care sunt candidaţii
Academia Română – Alegeri pentru o nouă conducere. Care sunt candidaţii
Academicienii Marius Andruh şi Mircea Dumitru, vicepreşedinţi ai Academiei Române, vor candida marţi pentru funcţia ...
Consiliul Concurenței avertizează asupra declarațiilor care anunță creșteri de prețuri în contextul crizei energetice: “denaturează concurența, putem da sancțiuni”
Consiliul Concurenței avertizează asupra declarațiilor care anunță creșteri de prețuri în contextul crizei energetice: ...
Consiliul Concurenţei atrage atenţia că fiecare companie trebuie să îşi stabilească independent politica comercială, ...
Cum va fi vremea în Săptămâna Mare – Care sunt zonele afectate de ninsori, furtuni, ploi şi temperaturi (prognoză ANM)
Cum va fi vremea în Săptămâna Mare – Care sunt zonele afectate de ninsori, furtuni, ploi şi temperaturi (prognoză ...
Meteorologii au emis, luni, o informare de intensificări ale vântului, vreme rece şi precipitaţii mixte, valabilă până ...