Gazprom a redus cu 24% livrările de gaze naturale spre Polonia

Compania energetică poloneză PGNiG a anunţat miercuri că în primele două zile ale acestei săptămâni a primit o cantitate de gaze naturale mai mică de la grupul rus Gazprom, transmit Reuters şi AFP.
Economica.net - mie, 10 sept. 2014, 11:40
Gazprom a redus cu 24% livrările de gaze naturale spre Polonia

Potrivit PGNiG, luni compania a primit de la Gazprom o cantitate de gaze mai mică cu aproximativ 20% faţă de cea contractată, iar marţi livrările au fost mai mici cu aproximativ 24%.

‘Urmează să determinăm motivele care stau la baza reducerii livrărilor de gaze, în special dacă acestea sunt de natură tehnică sau comercială’, a informat grupul polonez într-un comunicat.

Cu toate acestea, PGNiG a subliniat că furnizarea de gaze naturale către clienţii companiei se desfăşoară fără probleme. În plus, depozitele subterane au fost umplute la maxim înainte de sezonul de iarnă, precizează PGNiG.

La finele lunii trecute premierul ucrainean Arseni Iaţeniuk a declarat că Kievul este la curent cu planuri ale Rusiei de a opri livrările de gaze naturale către Europa în această iarnă, însă ulterior oficialii de la Moscova au declarat că livrările vor continua indiferent de situaţia politică.

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei şi jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina. Anul trecut, grupul rus a livrat Europei o cantitate de 162,7 miliarde de metri cubi via Ucraina, Belarus şi Turcia.

Te-ar mai putea interesa și
Aukera scoate la vânzare din proiectele eoliene, dar accelerează investițiile în stocare din România: Începe construcția a încă 1.400 MWh în următoarele șase luni
Aukera scoate la vânzare din proiectele eoliene, dar accelerează investițiile în stocare din România: Începe construcția ...
Aukera, unul dintre investitotrii importanți în stocarea de energie electrică din România, dar care are și un portofoliu semnficativ de proiecte în regenerabil, a scos la vînzare cel puțin......
Uniunea Europeană suspendă importurile de carne, ouă şi miere din Brazilia. Sud-americanii nu oferă garanţii suficiente pentru respectarea normelor sanitare, anunţă UE
Uniunea Europeană suspendă importurile de carne, ouă şi miere din Brazilia. Sud-americanii nu oferă garanţii suficiente ...
Uniunea Europeană va suspenda, începând de joi, importurile de carne de pasăre şi carne de vită din Brazilia, în aşteptarea ...
Cum începe leul luna septembrie – curs valutar interbancar leu/euro 1.09.2026
Cum începe leul luna septembrie – curs valutar interbancar leu/euro 1.09.2026
Curs valutar interbancar 1 septembrie 2026 - Leul începe prima zi de toamnă calendaristică în intervalul 5,2580 lei/euro ...
Cehia vrea să majoreze ţinta de deficit bugetar şi cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB în 2027
Cehia vrea să majoreze ţinta de deficit bugetar şi cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB în 2027
Ministerul de Finanţe din Cehia propune o ţintă de deficit bugetar de 389 de miliarde de coroane (18,71 miliarde de dolari) ...