Marca ‘Furnizor al Casei Regale’, înregistrată la OSIM de Casa Regală a României

Casa Regală a României a înregistrat marca 'Furnizor al Casei Regale' la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM), marca având inclusă stema regală stilizată, se arată într-un comunicat remis miercuri AGERPRES.
Economica.net - mie, 10 sept. 2014, 14:50
Marca 'Furnizor al Casei Regale', înregistrată la OSIM de Casa Regală a României

Potrivit comunicatului, înregistrarea la OSIM s-a efectuat în baza strategiei propuse de firma de consultanţă în proprietate intelectuală – Cosmovici Intellectual Property.

‘Am reuşit să obţinem certificatul de marcă OSIM pentru marca înregistrată a Casei Regale – Furnizor al Casei Regale. Acordarea acestuia a fost refuzată anterior de Oficiu, de accea am ales să obţinem prima dată protecţia stemei regale în faţa Oficiului de Mărci Comunitare din Spania, OHIM. Succesul este o bucurie atât pentru echipa noastră, cât şi pentru clienţii noştri pe care suntem onoraţi că i-am reprezentat’, a precizat Paul Cosmovici, fondatorul Cosmovici Intellectual Property.

Înregistrarea mărcii la OSIM va permite Casei Regale să organizeze şi să controleze în mod precis modalitatea în care este utilizată stema regală de către furnizorii săi, printre care Compania Murfatlar, Borsec, Doina Levintza, Biborţeni, Transavia, Automobile Bawaria, Philips România, Albalact etc. De asemenea, prin deţinerea certificatului de marcă OSIM, Casa Regală va putea impune retragerea acestei embleme în baza legii mărcilor, dacă utilizarea nu este conformă cu înţelegerea iniţială.

Cosmovici Intellectual Property este o casă de avocatură specializată în proprietate intelectuală internaţională. Cu sedii în Geneva (Elveţia) şi Bucureşti (România), firma este prezentă în peste 50 de pieţe în special în Statele Unite ale Americii, Anglia, Germania şi China, de mai bine de şase ani de zile.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan: Sper să avem un guvern stabil în scurt timp; dacă deraiem, anul acesta de eforturi va fi anulat
Bolojan: Sper să avem un guvern stabil în scurt timp; dacă deraiem, anul acesta de eforturi va fi anulat
Premierul interimar Ilie Bolojan şi-a exprimat speranţa ca România să aibă un guvern stabil într-un timp cât mai scurt, subliniind că viitorul Executiv trebuie să continue eforturile pentru......
Rusia anunţă că Iranul are nevoie de mai multe rachete ruseşti S-400 pentru „a se apăra” de SUA
Rusia anunţă că Iranul are nevoie de mai multe rachete ruseşti S-400 pentru „a se apăra” de SUA
Iranul are nevoie de mai multe baterii antiaeriene S-400 pentru a-şi apăra infrastructura de atacurile Statelor Unite şi ...
Globalizarea renegociată, între hegemonie, protecţionism şi rezilienţă – opinie Leonardo Badea prim-viceguvernator al BNR
Globalizarea renegociată, între hegemonie, protecţionism şi rezilienţă – opinie Leonardo Badea prim-viceguvernator ...
Globalizarea nu dispare, ci regulile, stimulentele şi raporturile de putere care au făcut-o posibilă sunt renegociate, ...
Exim Banca Românească – 20 de rate fără dobândă pentru cumpărături de peste 3.000 de lei. Ce trebuie să faci
Exim Banca Românească – 20 de rate fără dobândă pentru cumpărături de peste 3.000 de lei. Ce trebuie să faci
Exim Banca Românească extinde până la 20 numărul ratelor fără dobândă pentru cumpărăturile de peste 3.000 de lei ...