Cea mai mare scădere a salariului real de la „tăierile lui Boc”, în timpul Guvernului Bolojan – Profit.ro

Încetinirea creșterilor nominale ale lefurilor, peste care a venit inflația foarte ridicată, a dus dinamica salarială la -5%, cel mai scăzut nivel de la „tăierile lui Boc” din timpul crizei economice din 2010. Situația este de așteptat să mai continue cel puțin câteva luni, posibil un an, până ce valul inflaționist va ieși din calculul statistic, scrie Profit.ro.
PROFIT.ro - mie, 15 oct. 2025, 08:48
Cea mai mare scădere a salariului real de la

Creșterea salariului mediu net a încetinit de la aproape 10% în martie la 4,4% în august, cele mai slabe cifre de după primele luni ale pandemiei COVID-19 și într-un context mai larg, printre cele mai slabe din ultimii 11 ani, conform analizei Profit.ro.

Durerea mare pentru salariați vine însă din combinația de creștere mică a salariilor nominale cu inflație ridicată. Astfel, în timp ce creșterea lefurilor a încetinit puternic, inflația a accelerat semnificativ în ultimele luni până aproape de 10%, pe fondul unei combinații de scumpire a energiei pentru clienții casnici și de creștere a taxelor de consum (TVA și accize).

Ajustat cu inflația, salariul mediu net a scăzut cu 5% față de august 2024, cea mai mare cădere de după 2010-2011, când tăierile de salarii din sectorul bugetar din vremea guvernului Emil Boc, cuplate și atunci cu efectele inflaționiste ale creșterii TVA, au dus simultan la o cvasi-stagnare a salariului net și o scădere reală cu un vârf de aproape 10% în toamna lui 2010. Citeşte mai departe şi vezi grafice despre scăderea salariului real pe Profit.ro.

Te-ar mai putea interesa și
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest an, până la o contracţie de 0,5%, de la un avans de 0,7% cât prognoza......
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. Efecte asupra prețurilor la pompă
Asigurarea petrolierelor care circulă în Marea Neagră s-a scumpit de 12 ori, după ultimele atacuri asupra vaselor comerciale. ...
Costurile asigurărilor pentru navele care transportă petrol prin Marea Neagră au crescut spectaculos, de la aproximativ ...
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Moment istoric în Cuba. Autoritățile de la Havana autorizează concesiunile în sectorul de petrol şi gaze
Cuba a anunţat luni o reformă a sectorului său de petrol şi gaze, autorizând concesiunile pentru investitorii străini ...
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Bulgaria – O navă de mărfuri a fost lovită de o dronă aeriană lângă Biala
Două nave comerciale au fost lovite în incidente separate în apele teritoriale bulgare în Marea Neagră în cursul nopţii ...