Comisia Europeană cere statelor UE să susţină o declaraţie ce ar permite inspectarea petrolierelor din „flota fantomă” a Rusiei

Comisia Europeană le solicită statelor membre ale UE să sprijine o declaraţie maritimă în baza căreia aceste ţări să poată colabora cu ţările de pavilion pentru a desfăşura inspecţii la bordul petrolierelor din "flota fantomă" folosită de Rusia pentru a exporta petrol ocolind sancţiunile occidentale, relatează duminică Reuters.
AGERPRES - lun, 20 oct. 2025, 07:58
Comisia Europeană cere statelor UE să susţină o declaraţie ce ar permite inspectarea petrolierelor din

Această solicitare, formulată de Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE), instituţie din cadrul executivului comunitar condusă de estona Kaja Kallas, este cea mai recentă idee prin care Bruxelles-ul caută să limiteze veniturile Rusiei, invocând drept argument scăderea astfel a posibilităţilor Moscovei de a-şi finanţa armata în războiul din Ucraina, scrie Agerpres.

La începutul lunii octombrie, statele din G7 au convenit să colaboreze pentru atingerea acestui obiectiv şi să vizeze ţările care ajută Rusia să ocolească sancţiunile occidentale, precum şi pe cele care au crescut importurile de petrol rusesc.

„Statele membre ale UE îşi demonstrează tot mai mult hotărârea pentru acţiuni mai robuste împotriva flotei fantomă (de exemplu, acţiunea Franţei împotriva navei Boracay, acţiunile anterioare ale Estoniei privind nava Kiwala, ale Germaniei privind nava Eventin şi ale Finlandei privind Eagle S)”, se arată într-un document de lucru elaborat de SEAE înaintea reuniunii de luni a miniştrilor europeni de externe, care vor discuta noi măsuri împotriva Rusiei, printre alte subiecte.

Acest document, care cuprinde un proiect de declaraţie comună, include o propunere privind „posibile acorduri bilaterale între statele de pavilion şi UE asupra unor inspecţii pre-autorizate la bordul navelor”, adăugând că trebuie de asemenea abordată şi problema creşterii numărului navelor care arborează pavilioane false.

Între 600 şi 1.400 de nave fac parte din aşa-numita flotă fantomă a Rusiei, dintre care pe lista de sancţiuni a UE se află în prezent peste 400, precum şi entităţi care permit operarea acestei flote, număr care va creşte la aproximativ 560 de nave în urma celui de-al 19-lea pachet de sancţiuni europene împotriva Rusiei, ce ar urma să fie adoptat săptămâna viitoare.

Un astfel de petrolier a fost sechestrat de Franţa la sfârşitul lunii trecute şi apoi eliberat. Căpitanul chinez al navei a fost inculpat pentru infracţiuni la regimul navigaţiei şi a primit o citaţie să se prezinte în februarie în faţa unui tribunal din Franţa, însă a fost eliberat şi a revenit la comanda navei.

Operaţiunea autorităţilor franceze împotriva respectivului petrolier a fost calificată de preşedintele rus Vladimir Putin drept un act de „piraterie” desfăşurat în apele internaţionale. În schimb, preşedintele francez Emmanuel Macron a descris-o drept o dovadă a hotărârii Franţei de a „creşte presiunea asupra flotei fantomă (ruse), întrucât reduce în mod clar capacitatea Rusiei de a-şi finanţa efortul de război” în Ucraina.

Şi Estonia a încercat anterior să imobilizeze în Marea Baltică un petrolier din flota fantomă rusă, acţiune zădărnicită însă de apariţia unui avion de vânătoare rusesc.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai scump condiment din lume sub formă de bulbi pentru plantare poate fi cumpărat în acest week-end din București. Este produs în România
Cel mai scump condiment din lume sub formă de bulbi pentru plantare poate fi cumpărat în acest week-end din București. ...
Un producător de șofran din județul Vrancea, care produce manual și comercializează sub brandul Grădina cu Șofran, aduce în fața publicului din București nu doar prețiosul condiment, ci......
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala este în probe
Noua centrală electrică de la Mintia a livrat azi energie în sistemul energetic național, pentru prima dată. Centrala ...
Primul MWh produs de prima turbină de la noua centrală pe gaze de la Mintia, care la finalizare va fi cea mai mare de acest ...
Portugalia – Guvernul vrea sprijinul opoziţiei pentru vânzarea restului acţiunilor TAP către gigantul Lufthansa
Portugalia – Guvernul vrea sprijinul opoziţiei pentru vânzarea restului acţiunilor TAP către gigantul Lufthansa
Guvernul portughez vrea să obţină sprijinul opoziţiei pentru a vinde restul de 50,1% din acţiunile companiei aeriene ...
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica Sibiu Sud și Bradu au fost inaugurate oficial. Premieră în Europa de Sud
Investiție strategică în Sistemul Energetic Național, finalizată. Instalațiile STATCOM din stațiile Transelectrica ...
Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a marcat astăzi, la Stația Electrică de Transformare ...