Acord franco-britanic asupra gestionării migrației în portul Calais

Franţa şi Marea Britanie au încheiat un acord cu privire la "gestionarea presiunii exercitată de migraţie" la Calais (nordul Franţei), ce prevede o contribuţie de 15 milioane de euro din partea Regatului Unit, a anunţat sâmbătă ministrul francez de interne Bernard Cazeneuve, relatează France Presse.
Economica.net - S, 20 sept. 2014, 12:31
Acord franco-britanic asupra gestionării migrației în portul Calais

egatul Unit „recunoaşte” că este „responsabil cu Franţa pentru măsuri urgente şi pe termen lung, care ar trebui puse în aplicare” pentru „rezolvarea crizei în problema migraţiei cu care se confruntă Calais de mai mulţi ani”, potrivit acestuia.

Acest acord, încheiat după „trei săptămâni de negocieri” între ministrul francez şi omologul său britanic, Theresa May, prevede crearea unui „fond comun”, „alimentat printr-o contribuţie britanică în valoare de cinci milioane de euro pe an, timp de trei ani, sau 15 milioane de euro în total„, conform guvernului francez, care nu precizează în acest stadiu propriul aport.

„Aceste fonduri vor finanţa acţiuni destinate securizării portului Calais”, ce va fi „modificat pentru a îmbunătăţi controalele şi fluidizarea traficului” şi pentru a „proteja persoanele vulnerabile”.

Cooperarea poliţiei împotriva filierelor de ilegale de migraţie va fi întărită prin schimburi de poliţişti şi de „campanii de informare publică” ce va efectuată pe lângă migranţi „pentru a le explica caracterul iluzoriu şi periculos al trecerii clandestine în Regatul Unit”, mai adaugă oficialul francez.

La sfârşitul lunii august la Londra, ministrul Cazeneuve chemase guvernul britanic „să-şi asume responsabilitatea” pentru a împiedica imigraţia ilegală din Calais. Primarul UMP (de opoziţie) al oraşului, Natacha Bouchard, a ameninţat la rândul său că va bloca portul fără „gestul puternic” al Londrei.

Între 1.400 şi 1.500 de imigranţi ilegali, potrivit autorităţilor franceze, în principal din Sudan şi Eritreea, se află în prezent la Calais în speranţa de a ajunge în Marea Britanie pentru a solicita azil, traversând Canalul Mânecii.A

Te-ar mai putea interesa și
Pasaj Victoria – Licitaţie pentru consolidarea construcţiei
Pasaj Victoria – Licitaţie pentru consolidarea construcţiei
Administraţia Străzilor anunţă licitaţie pe SEAP pentru consolidarea şi reabilitarea Pasajului Victoriei. Valoarea totală estimată a contractului este de 138.101.175 lei....
Cum schimbă stocarea energiei rentabilitatea investițiilor în parcuri fotovoltaice din România (P)
Cum schimbă stocarea energiei rentabilitatea investițiilor în parcuri fotovoltaice din România (P)
Pentru investitorii care vor să intre pe piața energiei regenerabile, un proiect fotovoltaic poate părea o investiție ...
Fostul sediu al Alpha Bank de pe Calea Dorobanți, cumpărat de Global Vision. Clădirea intră în renovare
Fostul sediu al Alpha Bank de pe Calea Dorobanți, cumpărat de Global Vision. Clădirea intră în renovare
Global Vision a finalizat achiziția unei clădiri de birouri din zona Dorobanți din Capitală, unde în trecut a funcționat ...
Record – Preţurile grâului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Record – Preţurile grâului a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani
Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago a urcat miercuri la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, pe fondul ...