Aproximativ 3.000 de jihadişti europeni luptă în Irak şi Siria – responsabil UE

Numărul jihadiştilor europeni plecaţi să lupte în Siria şi Irak este în creştere, ajungând la 'aproximativ 3.000', a declarat marţi pentru AFP coordonatorul UE pentru lupta împotriva terorismului, Gilles de Kerchove, care, în iulie, estima această cifră la aproximativ 2.000.
Economica.net - mar, 23 sept. 2014, 19:30
Aproximativ 3.000 de jihadişti europeni luptă în Irak şi Siria - responsabil UE

El a spus că este ‘posibil’ ca această creştere să fie determinată de avansul pe teren al grupului Statului Islamic (SI) şi de proclamarea unui ‘califat’ în zonele cucerite. ‘Acest flux nu s-a oprit. Este posibil ca proclamarea califatului să fi avut un anumit impact’, a afirmat de Kerchove într-un interviu pentru AFP.

‘Estimarea mea este că avem de-a face cu o cifră de aproximativ 3.000’ de jihadişti europeni plecaţi în Siria şi Irak, a adăugat el.

Aceşti luptători vin în mare majoritate din Franţa, Marea Britanie, Germania, Belgia, Olanda, Suedia şi Danemarca, dar sunt câţiva care vin şi din Spania, Italia, Irlanda sau Austria.

Între 20% şi 30% dintre aceşti cetăţeni sau rezidenţi europeni s-au întors în ţările de unde au plecat, a spus el. Unii şi-au reluat o viaţă normală, alţii suferă de stres post-traumatic, în timp ce o parte radicalizată reprezintă o ameninţare.

Potrivit lui de Kerchove, ‘provocarea pentru fiecare stat membru este să-l evalueze pe fiecare dintre ei, să le evalueze gradul de periculozitate şi să vină cu cel mai bun răspuns’.

Te-ar mai putea interesa și
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) pentru sprijinirea și finanțarea IMM-urile, prin mecanismul de garantare a......
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România nu mai are nevoie de stimulente. Are nevoie de restructurare
România a ajuns într-un punct în care întrebarea nu mai este cum să stimuleze economia, ci cum să o facă să funcționeze ...
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile chinezeşti – comisar european
UE trebuie să „blocheze” marea invazie a produselor din China şi în alte sectoare, după acordul pentru mașinile ...
Acordul care reduce la jumătate importurile de automobile hibride chinezeşti în Europa va trebui să fie urmat de o reechilibrare ...
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Programul ANOFM – BAT România continuă să genereze oportunități de angajare în comunitățile afectate de contrabandă
Zece persoane aflate în evidența serviciilor de probațiune se află între absolvenții celei mai recente serii de cursuri ...