Wolfgang Schauble: Băncile din Germania vor trece testele de stres

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, s-a declarat încrezător că băncile din Germania vor trece testele de stres derulate de Banca Central Europeană (BCE) şi nu vor avea nevoie de ajutorul fondului de salvare al băncilor pentru a-şi majora capitalul, transmite 'Wall Street Journal'.
Economica.net - J, 25 sept. 2014, 10:01
Wolfgang Schauble: Băncile din Germania vor trece testele de stres

Banca Centrală Europeană va prelua activitatea de supervizare bancară în zona euro începând din luna noiembrie a acestui an, anterior acestei date evaluând situaţia financiară a celor mai mari 128 de bănci din zona euro printr-o analiză amănunţită a calităţii activelor lor şi a capacităţii lor de a face faţă şocurilor şi stresului. Analiza, de o complexitate şi profunzime fără precedent în Europa, este destinată să restabilească încrederea în sistemul financiar din zona euro.

Băncile care nu reuşesc să treacă testele de stres vor avea la dispoziţie şase luni pentru a-şi majora capitalul. Creditorii europeni au început deja pregătirile strângând peste 100 de miliarde de euro în acest an, vânzând din active şi ştergând credite neperformante.

‘Am extins până la 31 decembrie 2015 perioada la care băncile pot face apel la Fondul de stabilizare a pieţei financiare din Germania (SoFFin), dacă vor exista bănci cu probleme după testele de stres. În acest moment nu există indicii că ar fi astfel de bănci’, a afirmat Schauble, în Parlamentul Germaniei.

Totuşi, analiştii susţin că printre instituţiile care ar putea să nu treacă testele de stres se află Landesbanken.

De asemenea, ministrul german de Finanţe a criticat planul BCE de achiziţionare de active, pe motiv că ar putea provoca un posibil conflict de interese între rolul BCE de supervizor bancar şi factor de decizie al politicii monetare.
‘Nu sunt încântat de dezbaterea privind achiziţionarea obligaţiunilor’, a precizat Schauble.

Şi guvernatorul Băncii Centrale a Germaniei, Jens Weidmann, a criticat recentele decizii ale BCE de a reduce dobânda de bază la un nou minim record, 0,05%, şi de a achiziţiona obligaţiuni, afirmând că astfel au fost eliminate presiunile asupra guvernelor de a implementa reforme.

Într-un interviu acordat duminică publicaţiei germane ‘Der Spiegel’, Jens Weidmann, care este şi membru în Consiliul director al Băncii Centrale Europene, a explicat că deciziile BCE depăşesc precedentele încercări de a încuraja băncile să acorde mai multe credite, iar riscurile pe care şi le asumă băncile ar putea fi impuse acum plătitorilor de taxe.

‘În opinia mea, recentele măsuri ale BCE reprezintă o schimbare fundamentală a strategiei şi o modificare substanţială a politicii monetare a BCE. Indiferent de conţinutul acestor măsuri, majoritatea membrilor Consiliului director al Băncii Centrale Europene a arătat prin aceste decizii că politica monetară este pregătită să meargă mult mai departe şi să intre într-un nou teritoriu’, a apreciat preşedintele Bundesbank.

Recent, şeful Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a anunţat că BCE va începe în octombrie să achiziţioneze obligaţiuni garantate cu active (ABS) şi obligaţiuni ipotecare pentru a ajuta la deblocarea creditării în zona euro, urmând ca detaliile complete cu privire la noile programe să fie oferite după următoarea reuniune de politică monetară din data de 2 octombrie.

Te-ar mai putea interesa și
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere predictibilitate legislativă și dialog cu statul: “Nu putem să oprim războaiele din jur, dar putem să facem multe lucruri aici, la noi acasă”
Petromidia și-a reorientat livrările de carburanți pe piața internă, în contextul crizei. Conducerea rafinăriei cere ...
Petromidia, cea mai mare rafinărie din România, și-a reorientat livrările de carburanți preponderent către piața internă, în contextul crizei care afectează toată Europa. Conducerea......
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
CNAIR a semnat primul contract pentru concesionarea a două benzinării pe Autostrada Moldovei
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a semnat, ...
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Inflația în SUA și-a continuat tendința de creștere și a ajuns în septembrie la 3,7% în ritm anual
Preţurile de consum în Statele Unite au continuat să crească în septembrie, când au înregistrat un avans de 3,7% faţă ...
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul public și accesul la clădiri
Trafic restricționat în Pipera până la sfârșitul anului. Care este ruta ocolitoare și ce se întâmplă cu transportul ...
Traficul rutier pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, una dintre principalele artere din zona de birouri Pipera, va fi restricționat ...