Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de luni

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe majoritatea indicilor şedinţa de luni, cu un rulaj total de 52,82 de milioane de lei (10,38 de milioane de euro), transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 03 nov. 2025, 21:10
Bursa de la București a închis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de luni

Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,56%, până la 22.642,28 de puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a închis în urcare cu 0,54%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a închis în creştere cu 0,53%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a urcat cu 0,65%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,52%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a stagnat.

Totodată, indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat un declin de 0,58%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, tranzacţiile însumând 10,75 de milioane de lei, urmate de acţiunile OMV Petrom – cu 3,57 de milioane de lei, şi de cele ale Digi – 3,56 de milioane de lei.

În acelaşi timp, cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Armătura (+14,55%), Societatea de Construcţii Napoca (+9,94%) şi Promateris (+5,83%).

Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Energopetrol (-8,88%), Impact Developer&Contractor (-3,60%) şi Electromagnetica (-2,86%).

Te-ar mai putea interesa și
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei M7
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei ...
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou M7 Bragadiru - Voluntari, relatează Agerpres....
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall, cel mai mare sindicat al muncitorilor industriali din Germania, cere o creștere a salariilor de 5%
IG Metall a cerut o creştere salarială de 5% pentru cei aproximativ 3,7 milioane de angajaţi din industria metalurgică ...
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Cât pot investi românii lunar la bursă fără să își dezechilibreze bugetul
Salariile românilor sunt în creștere, însă inflația continuă să limiteze puterea de cumpărare și să lase mai puțin ...
Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază
Un nou parc eolian mare se inaugurează oficial în România: 192 MW în Buzău. E doar prima fază
Prima fază a parcului eolian Vifor - 192 MW în Buzău - va fi inaugurat ofical la începutul lunii viitoare, potrivit unei ...