OpenAI a semnat un acord de 38 de miliarde de dolari cu Amazon Web Services

OpenAI a semnat un contract major, în valoare de 38 de miliarde de dolari, pentru achiziţionarea de capacitate de calcul de la Amazon Web Services (AWS), parteneriat care marchează prima colaborare a companiei cu liderul mondial al infrastructurii cloud şi un pas important spre diversificarea relaţiilor sale dincolo de Microsoft, relatează CNBC, citată de News.ro.
News.ro - mar, 04 nov. 2025, 07:32
OpenAI a semnat un acord de 38 de miliarde de dolari cu Amazon Web Services

Conform acordului anunţat luni, OpenAI va începe imediat să ruleze procese pe infrastructura AWS, folosind sute de mii de unităţi grafice Nvidia (GPU) din Statele Unite, cu planuri de extindere treptată în următorii ani.

Acţiunile Amazon au crescut cu aproximativ 5% după anunţ, în timp ce vicepreşedintele AWS pentru servicii de calcul şi machine learning, Dave Brown, a declarat că ”o parte din această capacitate este deja disponibilă şi este utilizată de OpenAI”.

Prima etapă a acordului se va baza pe centrele de date existente ale AWS, urmând ca Amazon să construiască infrastructură suplimentară dedicată OpenAI în anii următori.

Acordul vine după o serie de înţelegeri similare în valoare totală de peste 1,4 trilioane de dolari, semnate de OpenAI cu Nvidia, Broadcom, Oracle şi Google, într-un efort masiv de a asigura resursele necesare pentru extinderea tehnologică globală.

Până la începutul acestui an, OpenAI a avut un acord exclusiv de cloud cu Microsoft, care a investit 13 miliarde de dolari în companie.

În ianuarie, Microsoft a renunţat la exclusivitate, păstrând doar dreptul de primă opţiune pentru viitoare proiecte. Acest drept a expirat săptămâna trecută, permiţând OpenAI să colaboreze liber cu alţi giganţi cloud, inclusiv Oracle, Google şi acum Amazon.

”Dezvoltarea AI de frontieră necesită o capacitate de calcul uriaşă şi fiabilă. Parteneriatul nostru cu AWS consolidează ecosistemul global de resurse care va susţine noua eră a inteligenţei artificiale.”, a declarat Sam Altman, CEO al OpenAI.

Pentru Amazon, parteneriatul este semnificativ atât prin dimensiunea financiară, cât şi prin implicaţiile strategice, mai ales că AWS este deja partener principal al Anthropic, rivalul OpenAI.

Gigantul american investeşte miliarde în construirea unui campus de date de 11 miliarde de dolari în Indiana, destinat exclusiv sarcinilor AI ale Anthropic.

”Dimensiunea şi disponibilitatea imediată a infrastructurii AWS arată de ce suntem unic poziţionaţi pentru a susţine nevoile masive de calcul ale OpenAI”, a afirmat Matt Garman, CEO AWS.

Acordul actual se bazează pe cipuri Nvidia, inclusiv modelele Blackwell, dar părţile ar putea adăuga şi alte tipuri de procesoare în viitor. Infrastructura va susţine atât procesarea în timp real (inference),  precum răspunsurile ChatGPT, cât şi antrenarea modelelor de nouă generaţie.

OpenAI are posibilitatea de a extinde colaborarea cu AWS până în 2032, deşi planurile concrete după 2026 nu au fost încă stabilite.

Pentru Amazon, parteneriatul confirmă statutul său de lider global în servicii cloud, iar pentru OpenAI marchează un pas decisiv spre independenţă şi o posibilă listare la bursă, având în vedere că firma valorează deja peste 500 de miliarde de dolari.

Altman a recunoscut recent că o ofertă publică iniţială (IPO) este ”cea mai probabilă cale”, iar directoarea financiară Sarah Friar a descris restructurarea recentă a companiei drept o etapă necesară în această direcţie.

Te-ar mai putea interesa și
Administraţia Naţională a Penitenciarelor vizată de un atac cibernetic de tip ransomware
Administraţia Naţională a Penitenciarelor vizată de un atac cibernetic de tip ransomware
Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat că, în cursul zilei de miercuri, a fost vizată de un atac cibernetic de tip ransomware asupra mai multor staţii de lucru şi servere....
AI-ul a ajuns să stabilească cât de mari sunt porțiile din restaurante. Un start-up elvețian care ajută la reducerea risipei alimentare se extinde și în România
AI-ul a ajuns să stabilească cât de mari sunt porțiile din restaurante. Un start-up elvețian care ajută la reducerea ...
Porțiile de mâncare oferite de restaurantele din România ar putea fi ajustate de inteligența artificială, printr-o tehnologie ...
Situație dramatică în agricultură. Numărul insolvențelor aproape s-a dublat. Peste 40% din marile companii sunt expuse riscului de insolvență
Situație dramatică în agricultură. Numărul insolvențelor aproape s-a dublat. Peste 40% din marile companii sunt expuse ...
Situație dramatică în agricultură, în ciuda faptului că avem unul dintre cei mai buni ani din ultimele decenii din ...
Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Nu transformaţi criza politică într-o criză a sistemului public de sănătate
Federaţia „Solidaritatea Sanitară”: Nu transformaţi criza politică într-o criză a sistemului public de ...
Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România şi-a reafirmat miercuri disponibilitatea de a negocia orice proiect de ...