Hong Kong: Poliţia a recurs la gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţii prodemocraţie

Poliţia din Hong Kong a recurs la gaze lacrimogene ca să contracareze o acţiune de protest sâmbătă, după ce peste 1.000 de elevi s-au alăturat unei serii de demonstraţii împotriva deciziei Beijingului din luna august, de a limita sfera de aplicare a votului universal, relatează agenţiile internaţionale de presă. 
Economica.net - S, 27 sept. 2014, 08:48
Hong Kong: Poliţia a recurs la gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe manifestanţii prodemocraţie

‘M-am dus să le transmit lui C.Y. Leung (liderul local) şi lui Xi Jinping (preşedintele chinez) că misiunea de a lupta pentru sufragiul universal este responsabilitatea tuturor’, a declarat un lider al elevilor în vârstă de 17 ani, Joshua Wong, citat de Reuters, în timp ce era luat de poliţie.

Studenţi, cărora li s-au adăugat ulterior şi elevi de liceu, au luat cu asalt sediul guvernului local şi au sărit peste garduri în apropiere de districtul financiar din Hong Kong pentru a participa la o acţiune de protest ce a început vineri. Manifestanţi au cerut alegeri democratice şi au denunţat faptul că guvernul chinez nu îşi respecta promisiunea de a lăsa fosta colonie britanică să îşi desemneze liderul prin vot.

Poliţia i-a îndepărtat pe toţi cei care reuşiseră să pătrundă în complexul guvernamental, dar numeroşi demonstranţi erau încă poziţionaţi la exterior.

‘Poliţia a folosit o forţă disproporţionată pentru a opri acţiuni legitime ale unor studenţi şi ar trebui condamnată’, a declarat Benny Tai, unul dintre cei trei organizatori principali ai mişcării prodemocraţie.

În prezent, conducătorul Hong Kong-ului urmează să fie ales de un comitet format din 1.200 de persoane, un aşa-numit comitet permanent al Congresului Naţional al Poporului, format din elite loiale Beijingului.

China, căreia în 1997 i-a fost retrocedat Hong Kong-ul sub formula ‘o ţară, două sisteme’, a anunţat în august că viitorul şef al executivului local va fi ales prin vot universal cu începere din 2017, însă doar doi sau trei candidaţi selecţionaţi de acest comitet ar urma să primească undă verde pentru a se prezenta la scrutin. Apoi, populaţia va vota, iar câştigătorul va fi numit de guvernul central chinez.

Te-ar mai putea interesa și
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin care primeşte bani fiscalizaţi are cifră de afaceri netă de 1,4 milioane......
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Ce spune Nicuşor Dan despre decizia din dosarul Roşia Montană
Proiectul Roşia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural şi patrimoniul naţional, ...
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Ucraina – Zelenski anunţă că SUA au ridicat problema cedării Donbas în schimbul aderării la NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri ...
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Interzis în Franţa – Guvernul de la Paris a dat o nouă lege pentru pescuit
Guvernul francez a decretat sâmbătă un moratoriu cu privire la pescuitului de anghilă galbenă, punând capăt pescuitului ...